Mult-aşteptata Gală AVANPREMIERE, aflată la cea de-a XI-a ediţie şi desfăşurată la serele Bell'Agio Casa (din Bucureşti), a adus în prim-planul atenţiei iubitorilor de modă şi a specialiştilor colecţiile a şapte designeri români. Cine au fost aceştia? Nume consacrate, dar şi debutanţi talentaţi: Iris Şerban, Simona Semen, Anca&Silvia Negulescu, Natalia Vasiliev, Carmen Cherecheş (newcomer), Loredana Novotni (Spania - newcomer) şi Ştefan Muscă (bărbaţi). Îndrăzneală, simplitate, vis şi... zbor.
Astfel, purtând numele "Lost in... Dreams", colecţia lui Carmen Cherecheş şi-a propus investigarea problematicii imaginarului: întrepătrunderea elementelor specifice lumii reale şi a celei onirice; un univers în care şi-au dat întâlnire forme şi structuri organice, motivul labirintului, al visului şi al reîncarnării, relaţia om-univers - toate inducând noi tipologii de viaţă. Imprimeurile serigrafice, decupajele sau structurile tricotate au ilustrat, în mod inspirat, specificul celor două lumi.
Colecţia "Raven" - primăvară-vară 2013 - a Ancăi şi Silviei Negulescu a evidenţiat zbuciumul lăuntric refulat în ireal, prin zborul propriilor aripi eliberate de suflete. Structurile complexe din piele naturală, nuanţele metalizate, materialele fluide - adiacente şi nelipsitul negru au pus în valoare o siluetă specială, feminină, sofisticată, ce aspiră să-şi ia zborul spre paradisul visării.
"sacRED", colecţia Loredanei Novotni, a fost compusă din piese care îşi au originea în arta precolumbiană. După cum o caracterizează şi titlul, roşul este mai mult decât o culoare, în cazul acestui concept al colecţiei sale. "sacRED" este un simbol al imortalităţii, unul care evocă relaţia cer-pământ, materie-spirit, trup-suflet - roşul sugerând culoarea focului şi a sângelui, a dragostei şi a vieţii, a speranţei şi a sacrificiului. Elementele decorative fiind dispuse în aşa fel