Guvernul japonez a aprobat a doua rundă de măsuri de stimulare în decurs de o lună, în valoare de 11 miliarde de dolari, premierul Yoshihiko Noda încercând să impulsioneze economia înainte de alegerile generale din decembrie, informează Mediafax, citând Financial Times.
Măsurile, finanţate din fonduri de rezervă ale Executivului, includ activităţi de reconstrucţie în regiunile afectate de cutremurul din martie 2011, susţinerea pieţei muncii şi a companiilor mici, care duc lipsă de lichidităţi.
Valoarea programului este aproape dublă faţă de un pachet de măsuri anunţat la sfârşitul lui octombrie, destinat în special lucrărilor de reconstrucţie.
Măsurile de stimulare au fost aprobate în condiţiile în care Japonia este în pragul unei recesiuni tehnice, a cincea din ultimii 15 ani, producătorii reducând producţia din cauza scăderii vânzărilor şi înrăutăţirii perspectivelor de profit.
PIB-ul Japoniei s-a contractat cu 0,9% în perioada iulie-septembrie, principalul factor negativ pentru economie fiind declinul exporturilor, iar analiştii anticipează că tendinţa negativă va continua a ultimul trimestru al anului.
Guvernul japonez a aprobat a doua rundă de măsuri de stimulare în decurs de o lună, în valoare de 11 miliarde de dolari, premierul Yoshihiko Noda încercând să impulsioneze economia înainte de alegerile generale din decembrie, informează Mediafax, citând Financial Times.
Măsurile, finanţate din fonduri de rezervă ale Executivului, includ activităţi de reconstrucţie în regiunile afectate de cutremurul din martie 2011, susţinerea pieţei muncii şi a companiilor mici, care duc lipsă de lichidităţi.
Valoarea programului este aproape dublă faţă de un pachet de măsuri anunţat la sfârşitul lui octombrie, destinat în special lucrărilor de reconstrucţie.
Măsurile de stimulare au fost aprobate în condiţiile în care Japonia