Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO FOTO Miron Cozma, vedetă printre participanţii la Ziua Naţională de la Alba Iulia

Publicat in Adevarul, sâmbătă 1 decembrie 2012 ·

În lipsa politicienilor din Bucureşti, Miron Cozma a fost vedetă printre participanţii la Ziua Naţională de la Alba Iulia. Cu câteva ore înainte de a-i expira interdicţia de intrare în Petroşani şi Bucureşti, Cozma a dat autografe la Alba Iulia. „Luceafărul huilei“ a venit însoţit de soţia sa, Marinela Niţu, şi de mai mulţi membrii ai partidului pe care îl conduce. Fostul lider al minerilor a cântat imnul naţional, a depus coroane de flori în cadrul ceremoniei de la statuia lui Mihai Viteazul, a susţinut un discurs patriotic, s-a fotografiat cu participanţii la manifestări şi a dat zeci de autografe. Sâmbătă, 1 decembrie, îi expiră lui Miron Cozma interdicţia de a intra în Petroşani şi Bucureşti. A declarat că va merge în cele două oraşe şi va ridica „armata la luptă“. Foto Miron Cozma la Alba Iulia Miron Cozma la Alba Iulia. Foto Dorin Ţimonea gallery-link „Indiscutabil voi merge la Petroşani şi la Bucureşti. Le voi transmite politicienilor că, acum când mi-am recâştigat libertatea, un mare român spunea «libertatea este mai presus decât viaţa». Acesta este motto-ul lui Cozma. A spus-o haiducul Pintea Viteazul. Le transmit politicienilor, cum spunem noi în Ardeal «Miron Cozma no murit, numa un pic so hodinit». Eu dacă lucrurile vor continua aşa, voi ridica armata ţării dacă va fi nevoie. Îmi pregătesc armata. Nu mi-e teamă de aceste cuvinte. Constat cu stupoare că ţara e vândută la mezat ca pe vremuri“, a spus Miron Cozma. Fostul lider al minerilor şi-a amintit şi de bătăliile pe care le-a dat în timpul mineriadelor. „Eu nu sunt mincinos. Sunt conducător. Aşa m-am născut. Am să îi leg pe toţi, iar primul pe listă este Ion Iliescu. Eu nu am trădat oamenii. Eu aparţin poporului, niciodată nu am să le aparţin lor. Am înfrânt 20.000 de miliţieni la Costeşti”, a mai spus Miron Cozma.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM a emis cod roșu de CANICULĂ pentru trei județe, unde temperaturile maxime pot ajunge și până la 41 de grade Celsius

Gandul acum 18 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, un cod roșu de caniculă valabil pentru județele Mehedinți, Dolj și Olt. În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge 39-41 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi extrem. Aver

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 26 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 43 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°