Rudelor noastre de pe monumentul eroilor şi soldatului necunoscut.

Îmi plac persoanele care de ziua naţională, după „Bună ziua!”, îţi servesc şi un mic citat patriotic. Oameni care au pregătit cîte un citat pentru orice, de cele mai multe ori de un umor involuntar cu aerul lor pedant, dar care în zile ca asta sînt chiar folositori. Această complicitate a solemnităţii mă înseninează dacă sînt prost dispus sau e frig afară.

Mă înveselesc tramvaiele şi autobuzele cu micile steaguri tricolore fluturînd în mers de-o parte şi de cealaltă a parbrizului. Imi amintesc de morişca de hîrtie prinsă de ghidonul trotinetei mele din copilărie. Cînd trecea o pală de vînt morişca începea să se învîrtească şi să vîjîie, încît mi se părea că e o elice de avion.

Bărbaţii care şi-au început ziua bînd ceva şi au chef de vorbă nu mai par nişte beţivi care trebuie să-şi ia doza matinală ca să nu-i apuce tremurăturile, ci nişte patrioţi care jubilează mai devreme decît alţii.

Cîinii fără stăpîn traversează strada dînd din coadă de parcă ar fi ieşit la paradă. Şoferii care claxonează lung la intersecţie, iritant şi mitocăneşte în zilele obişnuite, devin simpatici ca suporterii ieşiţi cu maşinile pe bulevard, să celebreze victoria naţionalei de fotbal.

Cerşetoarea care a venit şi azi la treabă pe Uverturii, aproape de colţ, primeşte mai mult mărunţiş ca de obicei şi printre micile muşamale verzi de un leu îi mai pică şi cîte una roşcat-violetă de cinci.

Femeia de la buticul de unde îmi cumpăr ţigări mă vede de la distanţă şi mă aşteaptă cu pachetul pregătit în mînă. S-ar duce să vadă defilarea. Mă întreabă dacă am de gînd să trec pe la Arcul de Triumf. Chiar dacă pentru ea e o zi de lucru, „E totuşi o zi specială!” Acest totuşi ca o grevă japoneză făcută de una singură.

Pe vremuri, cele mai ieftine şi mai infecte ţigări autohtone se numeau „Naţionale”. @