Cu cateva zile inainte de alegeri, Crin Antonescu ne-a anuntat adevarata miza a acestui scrutin: "Tema este cu cat ne vom apropia de majoritatea absoluta de doua-treimi. Aceasta este cifra cu care putem modifica Constitutia".
USL pare sa-si fi asigurat guvernarea si numai un eveniment seismic mai poate schimba situatia. Dar USL vrea mai mult decat sa guverneze. Uniunea pregateste, potrivit propriilor proiectii, un asalt poate fara precedent asupra statului de drept.
Declaratia lui Crin Antonescu nu a facut decat sa completeze un tablou deja schitat de ceva vreme. USL vrea o majoritate mamut cu care sa reconfigureze harta celor mai importante institutii ale Romaniei, adica acelea care ne mai mentin pe o orbita cat de cat democratica si europeana.
Prima pe lista, institutia ca un os de peste in gat, aceea pe care USL voia, conform unei declaratii explicite a lui Crin Antomescu, sa o hacuiasca inca din vara este CCR. Nu va fi desfiintata, judecatorii nu vor fi, cel mai probabil revocati, asa cum anunta liderul PNL in urma cu cateva luni, dar nici nu va mai fi nevoie pentru ca hotararile CCR vor putea fi rasturnate prin votul a doua treimi dintre parlamentari.
Adica o majoritate de doua treimi va putea impune si reglementari neconstitutionale daca asa doreste. Ne intoarcem asadar la prevederile Constitutiei Iliescu-Iorgovan, modificate tocmai pentru a permite admiterea Romaniei in UE.
Nimeni nu spune ca actuala reglementare a activitatii CCR este ideala, nimeni nu spune ca nu exista modalitati mai bune de selectare a judecatorilor, nimeni nu spune ca nu ar fi necesara o totala depozilitare a judecatorilor constitutionali. Sigur ca se poate si ar fi de dorit o astfel de reforma in care judecatorii sa fie cu totul independenti de partide si institutii politice, iar ei sa fie veritabili magistrati, cu conditii stri