Cartierul Răcădău are șanse să devină un nou Caracal al Brașovului și al țării. După cum se știe acolo s-au întâmplat tot felul de lucruri demne de cascadorii râsului. De data aceasta este de semnalat , un fapt ce devine tot mai cotidian, și anume, concurența soarelui cu iluminatul stradal. Mulți vor spune că și greșeala e umană. Dar atunci când ne arde la buzunare, pe toți cei care locuim în acest oraș , nu putem fi atât de îngăduitori. Azi de pildă, ora zece a sosit, vorba cântecului din copilării, și lumina nu s-a stins. Nu știm de ce. Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Meteorologie, soarele a răsărit la orele… 7.30!
La un calcul simplu observăm că este vb de doar două ore și jumătate în care becurile de iluminat public stradal au funcționat degeaba.
Întrebarea care rezultă este: Cine plătește monșer?
P.S. Există probe , fotografii autentice, care atestă faptul că în luna iunie a acestui an, becurile de iluminat public stradal, din același cartier, au fost în funcțiune până la orele 15…asta deși soarele era pe cer de la orele 6.00.
Cătălin Chindea
Cartierul Răcădău are șanse să devină un nou Caracal al Brașovului și al țării. După cum se știe acolo s-au întâmplat tot felul de lucruri demne de cascadorii râsului. De data aceasta este de semnalat , un fapt ce devine tot mai cotidian, și anume, concurența soarelui cu iluminatul stradal. Mulți vor spune că și greșeala e umană. Dar atunci când ne arde la buzunare, pe toți cei care locuim în acest oraș , nu putem fi atât de îngăduitori. Azi de pildă, ora zece a sosit, vorba cântecului din copilării, și lumina nu s-a stins. Nu știm de ce. Potrivit datelor furnizate de Institutul Național de Meteorologie, soarele a răsărit la orele… 7.30!
La un calcul simplu observăm că este vb de doar două ore și jumătate în care becurile de iluminat public stradal au funcționat