Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea are mari probleme cu stocurile de sânge. Directorul instituţiei, medicul Mioara Hanţă, ne-a precizat că în prezent, în stocurile Centrului nu mai este nicio pungă cu sânge din grupele B şi AB negativ, iar la celelalte grupe stocurile sunt pe sfârşite. „Luna trecută am avut 510 donatori, adică 30, chiar 40 pe zi, dar acum a scăzut numărul acestora. Dacă vin 15-20 de persoane să doneze... Nu mai avem deloc sânge din grupele AB şi B negativ. Cine are aceste grupe este rugat să vină să doneze”, ne-a declarat medicul Mioara Hanţă.
Cei care donează sânge trebuie să ştie că acest lucru nu reprezintă o ameninţare la adresa sănătăţii lor, toate instrumentele utilizate fiind sterile şi de unică folosinţă. Toţi cei care doresc să doneze sânge trebuie să aibă vârste cuprinse între 18 şi 50 de ani, iar la donatorii fideli se poate merge chiar şi până la 60 de ani. Donatorul trebuie să fie sănătos, să nu aibă boli cardiace, pulmonare, respiratorii sau boli transmisibile. Sunt acceptate la donare femeile care au peste 58 de kilograme şi bărbaţii care au peste 60 de kilograme.
Medicii spun că donarea este un lucru benefic pentru sănătate. La donare se rămâne fără o anumită cantitate de sânge şi măduva osoasă este nevoită să producă celule noi, iar acest lucru întinereşte organismul.
Centrul de Transfuzie Sanguină Vrancea are mari probleme cu stocurile de sânge. Directorul instituţiei, medicul Mioara Hanţă, ne-a precizat că în prezent, în stocurile Centrului nu mai este nicio pungă cu sânge din grupele B şi AB negativ, iar la celelalte grupe stocurile sunt pe sfârşite. „Luna trecută am avut 510 donatori, adică 30, chiar 40 pe zi, dar acum a scăzut numărul acestora. Dacă vin 15-20 de persoane să doneze... Nu mai avem deloc sânge din grupele AB şi B negativ. Cine are aceste grupe este rugat să vină să