Atunci cand economia merge prost, tentatia de a lovi in imigranti este mare.
"Sa scoatem puturosii afara din Grecia", este unul dintre sloganurile partidului Zorii Aurii, din Grecia, formatiune de extrema dreapta ce a inceput sa urce in sondaje. Nici Marea Britanie nu face exceptie.
David Cameron a promis ca, pana in 2015, Marea Britanie va avea un flux de imigranti mai mic cu 50 la suta decat cel actual.
In Statele Unite, analistii politici se intreaba in ce masura au contribuit declaratiile anti-imigrationiste ale lui Mitt Romney la pierderea alegerilor. Toate aceste atitudini sunt gresite, subliniaza The Economist.
Orice teorie a dezvoltarii economice arata ca dezvoltarea economiei depinde, intr-o mare masura, de cresterea fluxului de oameni care trec granitele unei tari pentru a munci.
Acelasi argument este valabil si in cazul liberului schimb. Orice tara isi dezvolta comertul in conditiile in care forta de munca este specializata in anumite domenii, in curs de dezvoltare.
Forta de munca este astfel mai eficienta, iar productia creste. Guvernele au decis liberalizarea comertului atunci cand au inteles ca avantajele acestuia sunt mai mari decat costurile. Politicile economice in materie de imigratie sunt asemanatoare, in practica si in teorie.
In modelele economice traditionale, salariile a doi oameni, angajati de doi parteneri de business, in tari diferite ale lumii, care folosesc tehnologii similare, se supun principiului "egalizarii preturilor factorilor de productie", adica ar trebui sa fie la fel.
In practica insa, sa luam un exemplu din anul 2000: Un mexican care munceste in Mexic castiga cu 40 la suta mai putin decat un muncitor mexican care lucreaza in Statele Unite, ambii avand aceeasi educatie si experienta.
Mare parte din aceasta diferenta de salar
