Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spiritul românesc a renăscut la Satu Mare

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 2 decembrie 2012 ·

Municipiul Satu Mare a vibrat sâmbătă în roşu, galben şi albastru, mii de persoane răspunzând prezent apelului lansat de autorităţile judeţene şi locale. Marea Unire a fost marcată prin depuneri de coroane la busturile lui Mihai Viteazu, Corneliu Coposu, Ion I.C. Brătianu, Iuliu Maniu şi Vasile Lucaciu, după care a urmat, în Piaţa 25 Octombrie, o serie de concerte care a strâns peste 10.000 de persoane, potrivit organizatorilor. De asemenea, 4.500 de porţii de fasole cu cârnaţi au fost împărţite sătmărenilor. Oamenii au stat la rând minute în şir nerăbdători să prindă o caserolă cu mâncare, dar aşteptarea a meritat. Focul de artificii a încheiat în mod spectaculos cea mai reuşită sărbătoare dedicată Zilei Naţionale a României din ultimii 20 de ani.

Omagiu la statuile înaintaşilor

Manifestările prilejuite de Ziua Naţională a României au debutat, sâmbătă, începând cu ora 09.30, la Satu Mare cu depuneri de jerbe la bustul lui Mihai Viteazu, situat în faţa sediului Poliţiei municipiului Satu Mare. La eveniment au fost prezenţi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Ovidiu Silaghi – candidat al USL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 2, senatorul Valer Marian – candidat al USL în Colegiul nr.1 pentru Senat, europarlamentarul Ioan Mircea Paşcu, deputatul PNL Viorel Buda – candidat al USL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 4, Octavian Petric – candidat al USL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 3, Ciprian Ardelean- candidat al USL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul 5, prefectul Eugeniu Avram, subprefectul Cristian Sasu, preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, vicepreşedinţii Mircea Govor şi Csehi Arpad, primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, respectiv viceprimarii Radu Roca şi Marcela Papici. La eveniment au mai participat şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisarul şef Constantin Taloş, şeful Inspectoratului pe

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 3 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Un recrut a împuşcat mortal doi instructori militari în Ucraina

HotNews acum 15 minute
Un cadet al armatei ucrainene a deschis focul cu o armă automată în timpul unui exercițiu de instrucție desfășurat pe 16 iulie, în regiunea Cernihiv, și a ucis doi instructori militari, relatează Ukrainska Pravda, citând surse din poliție și din rân

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 36 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum o ora
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum o ora
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Tenis: Sorana Cîrstea şi Irina Begu sunt în sferturi la Iaşi Open

News.ro acum 37 minute
Jucătoarele Sorana Cîrstea şi Irina Begu s-au calificat joi în sferturile de finală ale turneului WTA 250 Iaşi Open. Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 53 WTA) s-a impus în două seturi în faţa jucătoarei franceze Varvara Gracheva (24 de ani, locul 106

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

18°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°