Biserica parohială din satul Bordeştii de Jos a serbat Ziua Naţională a României potrivit tradiţiei bisericeşti şi hotărârii Sfântului Sinod, printr-o slujbă specifică de Te Deum. Cu această ocazie, la Bordeştii de Jos, preotul paroh Cristi Muscalu, împreună cu preotul Lucian Muscalu de la parohia buzoiană Valea lui Lalu, i-au mulţumit lui Dumnezeu pentru ajutorul acordat poporului român, în vederea înfăptuirii unităţii de neam de la Alba Iulia, de acum 94 de ani. „Simţind că în ini-mile noastre curge un sânge românesc, noi ne-am rugat lui Dumnezeu pentru sporul şi ajutorul tuturor românilor”, a spus părintele paroh Cristi Muscalu.
Nu au fost uitaţi eroii neamului românesc, care în 1918 s-au jertfit pe câmpurile de luptă în ve-derea înfăptuirii acestui mare deziderat: Unitatea naţională a românilor, slujitorii Domnului rugându-se pentru sufletele celor care au căzut la datorie. „Având în vedere că suntem în perioada postului Naşterii Domnului, când rugă-ciunea este mai curată, am considerat a fi folositor pentru enoriaşii noştri a aduce prinos de rugăciune lui Dumnezeu şi prin oficierea Tainei Sfântului Maslu pentru toţi cei bolnavi din satul nostru şi nu numai pentru ei, ci pentru toţi românii din toate locurile ţării şi de peste hotare, căci este ziua noastră, a tuturor românilor. Am săvârşit şi Sfântul Maslu, mai ales pentru că în această zi, fiind sărbătoare naţională, au putut participa un număr mai mare de creştini la sfintele slujbe oficiate. Considerăm că slujbele pe care le-am făcut au fost atât pentru sufletele celor prezenţi, cât şi pentru binele tuturor celor de o seminţie cu noi: români din ţară, dar şi din străinătate”, a declarat preotul Lucian Muscalu.
Open publication - Free publishing - More monitorul
Biserica parohială din satul Bordeştii de Jos a serbat Ziua Naţională a României potrivit tradiţiei biseri