Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte: „Pacienţii mei nu iau medicamente un an întreg“

Publicat in Adevarul, duminică 2 decembrie 2012 ·

Profesorul doctor Constantin Ionescu-Târgovişte spune că alimentaţia şi exerciţiul fizic pot avea, de multe ori, rezultate spectaculoase în tratarea diabetului zaharat de tip II.

Profesorul doctor Constantin Ionescu-Târgovişte simte presiunea pe care o pune asupra lui numele lui Nicolae Paulescu, care a făcut una dintre cele mai mari descoperiri româneşti din istorie, nume pe care îl vede în fiecare zi când se duce la serviciu. De aceea, în cabinetele lui de la Institutul de Diabet „Nicolae Paulescu“ şi de la Ambulatoriul de Specialitate al acestuia, din Bucureşti, profesorul se concentrează nu numai să-şi trateze corect pacienţii, ci şi pe cercetare. De altfel, dorinţa lui cea mai mare este aceea de a descoperi cauza primară a diabetului. Şi are toate şansele să reuşească ce şi-a propus, nu doar pentru că rezultatele celor mai noi cercetări ale lui sunt promiţătoare, ci şi pentru că, la cei 75 de ani ai săi, are energia omului care nu vrea să piardă trenul.

„Weekend Adevărul“: Câţi bolnavi de diabet are ţara noastră? Cum ne situăm din punctul de vedere al depistării şi al tratamentului faţă de celelalte state din Uniunea Europeană?

Prof. dr. Constantin Ionescu-Târgovişte: România este, după cum ştiţi, o ţară a paradoxurilor şi, de aceea, şi în diabet avem două sau trei asemenea paradoxuri. Primul dintre ele este că, deşi România are primul Centru de Diabet organizat în Europa, cu cea mai mare vechime, banii alocaţi diabetului în ziua de astăzi sunt mai puţini decât în toate celelalte ţări din Uniunea Europeană per pacient.

Dar aceasta este o regulă generală în tot sistemul sanitar românesc...

Este o tendinţă în tot sistemul sanitar, dar eu o menţionez aici pentru că diabetul este o boală socială. Registrul acesta (ne arată un catastif stufos), care a luat fiinţă în cea mai dificilă perioadă a României, şi anume în perioada celui de-al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 59 minute
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Trei judeţe din sudul ţării, sub val de caniculă extremă. A fost emis Cod Roșu

Mediafax acum o ora
De sâmbătă, de la ora 10 până duminică la ora 10 este cod portocaliu de caniculă, fiind afectate judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt şi Teleorman, unde valul de căldură se va menţine intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar i

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum 45 minute
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

live de la 20:00 FCSB - CFR Cluj, derby pentru primul trofeu al sezonului » Ce echipe au pregătit Charalambous și Petrescu pentru Supercupă

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
FCSB și CFR Cluj se întâlnesc de la ora 20:00 în Supercupa României, primul meci oficial din sezonul 2025-2026. Partida se va juca în Ghencea, pe stadionul Steaua, și va fi liveTEXT pe GSP.ro, cu informații în timp real de la arenă. La TV, meciul va

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România se îndreaptă spre dezastru bugetar (Europa Liberă)

Mediafax acum 13 ore
Potrivit documentelor „strict confidențiale” obținute de Europa Liberă, primii oameni din stat, președintele Klaus Iohannis, premierul Marcel Ciolacu și președintele Senatului Nicolae Ciucă, au fost avertizați încă din august 2024 cu privire la risc

Hamas anunţă un „răspuns pozitiv” la propunerea SUA pentru un armistiţiu în Gaza

Ziarul Financiar acum 3 ore
Gruparea Hamas a transmis un „răspuns pozitiv” mediatorilor cu privire la cel mai recent plan de încetare a focului în Gaza şi eliberare de ostatici, iniţiat de Statele Unite, precizând că este gata să reia imediat negocierile. Conform BBC, Hamas a

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

18°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°