Declaraţiile unui manager la început de mandat sunt un angajament public. Pentru ziarul „Adevărul“, preşedintele ICR, Andrei Marga detaliază aspecte ale programului şi strategiei instituţiei, derivate din accepţiuni actualizate ale culturii şi creaţiei. Convorbirea a fost şi un bun prilej de demontare a unor „legende“ privind biografia spirituală şi politică a omului de cultură Andrei Marga.

Domnule Profesor, interdependenţa dintre instituţii, practici, mentalităţi crează o anume istorie. Punţile dintre cultura română şi cultura universală n-au început din anul 2005, aşa cum site-ul instituţiei pe care dvs. o reprezentaţi acum lasă să se înţeleagă. M-am uitat pe această prezentare a ICR şi mi-a părut stranie persistenţa acestui tip de manipulare sau, dacă vreţi, complex managerial. Cu atât mai mult cu cât istoricul clădirii unde funcţionează ICR-ul e complet şi corect… De ce, încă, acest decupaj?

Andrei Marga: Nu-l lăsăm. Dacă vă uitaţi bine în declaraţiile mele, am spus mereu că decizia majoră s-a luat înainte de 2005. Discuţia despre cum să prezentăm mai cuprinzător cultura română în afară, s-a purtat imediat după revoluţie. Iar temelia acestei instituţii este Fundaţia Culturală Română.

Este o instituţie generată de dorinţa românilor de a le fi reprezentată cultura în străinătate. Pentru că sectoarele şi persoanele abilitate se îngrijiseră de exportul creaţiei populare (de masă) şi de traducerea operei Ceauşeştilor.

Andrei Marga: Eu am subliniat importanţa Fundaţiei Culturale Române ca punct de plecare, instituţie condusă de Augustin Buzura. Toate deciziile de reprezentare a culturii române în exterior prin ICR s-au luat în 2004. Se poate vedea în Monitorul Oficial.

După strategia anunţată, ICR parcurge acum o etapă de „consolidare şi expansiune“. La care dintre aceste capitole aţi trecut inovaţia celor patru filiale ale ICR din provi