Prodecanul de la UMF Craiova primea diverse sume de bani de la studenții care voiau note mari la examene. 24 de studenți au dat 2.100 de euro pentru a fi trecuți la examenul de informatică. Sursa: Maria Irimescu
Magistraţii Tribunalului Dolj l-au condamnat la doi ani de închisoare cu executare pe prof. univ. dr. Florin Gorunescu, prodecanul Facultăţii de Farmacie din cadrul UMF Craiova, după ce acesta a fost acuzat de luare de mită.
După ce a fost filat timp de mai multe luni, în urma unui denunț, prodecanului Gorunescu i s-a aranjat un flagrant de către procurori. Pe 31 mai 2012, două poliţiste sub acoperire au primt 300 de euro marcate criminalistic și s-au prezentat la locuința profesorului împreună cu studenta care îl denunțase în luna februarie.
Profesorul a luat banii, fără a bănui însă ceva. Așa a picat în plasa procurorilor. La percheziția domiciliară anchetatorii au găsit 1.570 de euro, din care 300 erau cei marcaţi, dar şi o agendă cu numele studenţilor din anul I. „În perioada de supraveghere operativă, la locuinţa inculpatului s-au prezentat peste 30 de studenţi care intrau în locuinţa acestuia, fie individual, fie în grupuri de două, trei sau patru persoane“, se menționează în rechizitoriu. În total, profesorul Gorunescu a primit de la 24 de studenţi de anul I suma de 2.100 de euro, spun anchetatorii.
Profesorul Florin Gorunescu a recunoscut că a luat banii, precizând însă că sumele în euro reprezentau, de fapt, contravaloarea unor consultaţii oferite pentru examenul la informatică.
Prodecanul Gorunescu a fost arestat preventiv pe 1 iunie 2012 , fiind trimis în aceeași lună în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată. Magistrații Tribunalului Dolj l-au condamnat pe inculpat la doi ani de închisoare cu executare. În plus, prodecanului ia fost decăzut dreptul de a