Mii de de clovni, acrobaţi, păpuşari şi alţi artişti de circ au fost salutaţi sâmbătă de Papa Benedict al XVI-lea, în cadrul unui spectacol grandios desfăşurat la Vatican.
Potrivit The Big Story, Suvernaul Pontif a aplaudat şi a privit cu zâmbetul pe buze întreaga reprezentaţie.
Sursa foto: Hepta
Un mare iubitor al animalelor şi al felinelor în mod special, Papa a acordat o atenţie specială unor pui de leu. În ciuda vârstei sale înaintate – 85 de ani – şi a problemelor pe care le are cu genunchii, Papa s-a aplecat pentru a-l mângâia. De asemenea, Suveranul Pontif a stat de vorbă cu îngrijitorii animalelor de la circ.
Pentru desfăşurarea spectacolului, în Piaţa Sf. Petru a fost instalat un cort, precum şi un carusel.
Sursa foto: Hepta
La final, Papa Benedict s-a declarat impresionat de sacrificiile pe care trupele de circ le fac pentru a aduce bucurie atât copiilor, cât şi adulţilor.
Chiar dacă natura meseriei nu le permite stabilirea într-un loc anume sau le îngreunează posibilitatea întemeierii unei familii, Papa i-a încurajat pe toţi să îşi păstreze credinţa. „Sper că puteţi găsi, în comunităţile în care staţi, oameni care vă primesc bine şi sunt dispuşi să aibă grijă de nevoile voastre spirituale”.
Totodată, Pontiful a adresat guvernelor din întreaga lume solicitarea ca aceste grupuri itinerante să fie mai uşor integrate în societate.
Evenimentul, la care au participat trupe de circ din 12 ţări, a fost organizat de Vatican şi a avut ca scop tragerea unui semnal de alarmă referitor la situaţia în care se află cei care, din cauza meseriei sau lipsei de şansă, nu pot avea un cămin stabil.
Potrivit MEDIAFAX, şi România a fost reprezentată la acest eveniment printr-o delegaţie a Circului Globus din Bucureşti, formată din directorul Brânduşa Novac şi regizorul secundar Camelia Andreescu Lazăr.