Trei mii de persoane au participat de 1 Decembrie la prima paradă militară cu tehnică uşoară de luptă organizată, în ultimii 23 ani, la Miercurea Ciuc, cu ocazia Zilei Naţionale a României. De asemenea, în Covasna, câteva sute de persoane au participat la manifestările organizate în centrul municipiului Sfântu Gheorghe.
În centrul oraşului Miercurea Ciuc, în piaţa din faţa statuii Ostaşului Necunoscut au venit, purtând steaguri în mâini, persoane de toate vârstele care au asistat la ceremonialul militar şi religios. Arhiepiscopul Covasnei şi Harghitei, IPS Ioan Selejan, împreună cu un sobor de preoţi, a oficiat o slujbă religioasă în memoria eroilor căzuţi la datorie şi a fost sfinţit un drapel naţional care i-a fost înmânat prefectului judeţului.
Prezent la eveniment, ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a făcut referire, în discursul său, la articolul 1 din Constituţie care consfinţeşte faptul că România este stat naţional şi unitar ‘la care nimeni nu poate atenta’ şi a reiterat faptul că panourile electorale în care se vorbeşte de federalizarea României sau de autonomia Transilvaniei reprezintă o jignire pentru români. ‘Bannere cu diferite sloganuri în judeţele Harghita, Covasna sau Mureş nu-şi au locul. Ba, mai mult, unii încearcă să-i jignească pe români şi pe cetăţenii României (…) de toate etniile (…) cu sloganuri care să vizeze federalizarea României sau autonomia Transilvaniei. Acestea sunt jigniri şi sunt jigniri care se fac în perioada premergătoare Zilei Naţionale a României.(…) Unii îşi închipuie că vor candida pentru alte Parlamente. Eu cred că ei candidează pentru Parlamentul României. Şi atunci când candidezi pentru Parlament juri pe Constituţie, juri că respecţi Constituţia, inclusiv articolul 1′, a subliniat ministrul Mircea Duşa, transmite Agerpres.
El a făcut un apel la politicieni cerându-le să nu-i mai învrăjb