Lăutari, cântăreți de folclor (folclor de maidan), moderatori cu tricolor, armată, politicieni care mai de care mai înduioșați, Regele Mihai și clipurile istoriei la fiecare pas, studiouri extraromânești, demagogie patriotardă – an de an asta este de 1 decembrie. Și asta a fost și în regimul mult-regretat, numai decorurile și costumele sunt noi. O sărbătoare națională desuetă și obositoare, patetică și kitsch, în care rar se strecoară un articol lejer ca al lui Cristian Teodorescu de pe voxpublica sau generos ca al lui Lucian Mândruță (l-am citit pe Facebook).
Parcă văd cum vin unii comentatori spunând ”ce vrei, mă, tu te-ai căcat bozgor”, așa că țin să precizez că sărbătorile naționale maghiare mă intrigă în aceeași măsură. Mai precis, nu sărbătorile în sine, ci maniera în care ele sunt sărbătorite. De 20 august, fac totul să nu ajung pe canalele de televiziune maghiare oficiale, și dacă ajung totuși, butonez repede, speriat și dezgustat.
Națiuni mici care se cred mari; națiuni care trăiesc din trecut, dintr-un trecut mult prea frumos care nu se vede în prezent; afirmații de un haz amar și nebun (”Poporul român e singurul de pe lume care s-a născut creștin”, a spus CVT ieri); căutare de dușmani (pentru maghiari, Trianonul veșnic, pentru români, atentatul veșnic la unitatea națională stipulată chiar și în Constituție!!!) și alte năzbâtii.
Nu știu ce-i de făcut. Dar ieri am văzut totuși și altceva: tineri brașoveni care au oferit oricui o îmbrățișare de Ziua Națională a României. Fac asta cel puțin din 2008, dar cred că mai e nevoie de niște ani. Oricum, măcar a început ceva.
Lăutari, cântăreți de folclor (folclor de maidan), moderatori cu tricolor, armată, politicieni care mai de care mai înduioșați, Regele Mihai și clipurile istoriei la fiecare pas, studiouri extraromânești, demagogie patriotardă – an de an asta este de 1 decembrie. Și