Sahia Film riscă să nu mai existe fără acordul cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), acord pus în pericol de noile decizii ale ministrului Culturii, Puiu Haşotti, a spus, duminică, directorul Sahia Film, Dan Mocănescu Coloros, potrivit Agerpres.
"După ce în ultimii doi ani am suportat o mulţime de controale, noua conducere a ANAF a hotărât să ni se deblocheze conturile în cadrul unui acord care prevede inclusiv o investiţie de circa 7 milioane de dolari, realizată de o companie israeliană în sediul nostru din Calderon. În prezent, Sahia Film este pe profit, am realizat 50 de filme în doi ani şi jumătate. Cu toate acestea, în data de 24 noiembrie, am primit o înştiinţare, de la o doamnă, Georgiana Grigore, numită director interimar, în care mi se aducea la cunoştinţă că începând cu 1 noiembrie eram revocat din funcţia de director Sahia Film. Mai mult, biroul meu a fost vandalizat, iar parterul sediului din Aviatorilor este ocupat abuziv de firma constănţeană Transeuro. În aceste condiţii, compania israeliană care dorea să deschidă o clinică privată în sediul Sahia Film se va retrage, urmând ca şi acordul cu ANAF-ul să nu mai poate continua", a precizat Dan Mocănescu.
Directorul Sahia Film îl acuză pe Puiu Haşotti de interese personale legate de firma Transeuro, dar şi de faptul că nu doreşte o discuţie care să lămurească situaţia creată. Dan Mocănescu a menţionat că îşi va rezolva problemele personale în instanţă, dar doreşte ca după 60 de ani de activitate Sahia Film să nu fie obligată 'să tragă cortina'.
La conferinţa organizată de Dan Mocănescu au participat şi reprezentanţii România Film care şi-au reafirmat hotărârea de a lupta pentru ca Regia Autonomă RADEF România Film să nu fie trecută sub autoritatea Secretariatului General al Guvernului.