În conformitate cu dispoziţiile legale, conducerea Biroului Electoral de Circumscripţie nr. 32 Satu Mare în colaborare cu Instituţia Prefectului va organiza, în perioada 4- 6 decembrie, instruirea preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din judeţul Satu Mare pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie. Marţi, 4 decembrie, începând cu ora 10.00, în sala mare de şedinţe a Palatului Administrativ din municipiul Satu Mare vor fi prezenţi preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare din următoarele unităţi administrativ- teritoriale: Satu Mare, Ardud, Agriş, Apa, Bârsău, Beltiug, Botiz, Crucişor, Culciu, Doba, Dorolţ, Halmeu, Homoroade, Lazuri, Livada, Medieşu Aurit, Micula, Odoreu, Păuleşti, Pomi, Porumbeşti, Socond, Terebeşti, Turulung, Valea Vinului, Vetiş, Viile Satu Mare.
Miercuri, 5 decembrie, de la ora 10.00, în sala de şedinţe a Primăriei municipiului Carei vor fi prezenţi preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare din următoarele unităţi administrativ- teritoriale: Carei, Tăşnad, Acâş, Andrid, Bogdand, Berveni, Cămin, Căpleni, Căuaş, Cehal, Ciumeşti, Craidorolţ, Foieni, Hodod, Moftin, Petreşti, Pir, Pişcolt, Sanislău, Santău, Săcăşeni, Săuca, Supur, Tiream, Urziceni.
Joi, 6 decembrie, de la ora 10.00, în sala de şedinţe a Primăriei oraşului Negreşti- Oaş, vor fi prezenţi preşedinţii şi locţiitorii birourilor electorale ale secţiilor de votare din următoarele unităţi administrativ- teritoriale: Negresti- Oaş, Batarci, Bixad, Cămârzana, Gherţa Mică, Oraşu Nou, Călineşti Oaş, Certeze, Târşolţ, Turţ, Racşa, Tarna Mare, Vama. Lista preşedinţilor şi locţiitorilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din judeţul Satu Mare se poate consulta pe site-ul Instituţiei Prefectului, www.prefecturasatumare.ro, la secţiunea “Alegeri parlamentar