Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul infringementurilor este în scădere

Publicat in Jurnalul, duminică 2 decembrie 2012 ·

La sfârşitul anului trecut, România se afla pe locul 19 în clasamentul statelor UE din punctul de vedere al procedurilor de infringement declanşate, cu 47 de dosare în derulare, informează un comunicat al Comisiei Europene (CE).

Din 2007 până în prezent, o singură acţiune declanşată de CE împotriva României a ajuns la CJUE, respectiv Directiva 49/409/Ce privind conservarea păsărilor sălbatice, potrivit Ministerului Afacerilor Europene.

În general, rezultatele statelor membre în aplicarea legilor UE s-au ameliorat în 2011, numărul procedurilor de infringement deschise fiind în scădere cu 15% faţă de anul precedent, respectiv 1.775 faţă de 2.100, conform celui de al 29-lea raport anual privind monitorizarea aplicării reglementărilor UE. Potrivit CE, scăderea numărului cazurilor de infringement s-ar datora folosirii unor mecanisme care permit rezolvarea unor chestiuni fără declanşarea procedurii legale de încălcare a legii UE. Mediul, transportul, piaţa internă şi serviciile sau taxele sunt domeniile cele mai predispuse încălcării legislaţiei UE, în prezent reprezentând 60% din toate cazurile de infringement. Statele UE cu cele mai multe infringementuri sunt Italia (135), Grecia (123) şi Belgia (117). Ca şi în 2010, Letonia este ţara cu cele mai puţine infringementuri, numai 23 de cazuri, urmată de Estonia, Lituania şi Malta, cu câte 36 fiecare. Ca şi în anii anteriori, implementarea târzie de către statele membre a directivelor UE nu s-a ameliorat. Până la finalul lui 2011, au fost deschise cu 62% mai multe infringementuri decât în anul precedent pentru implementarea cu întârziere a legislaţiei UE. Statele membre cu cele mai multe infringementuri pentru implementarea cu întârziere a legislaţiei UE sunt Polonia (46), Cehia (41) şi Belgia (40), în timp ce Irlanda (11), Letonia (12) şi Danemarca (13) au înregistrat cele mai bune rezultate din acest punct d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 10 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 11 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 6 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 12 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 4 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°