Mii de persoane s-au adunat, ieri, la Arcul de Triumf din Capitală pentru a participa la parada militară organizată de Ziua Naţională a României. Mii de persoane s-au adunat, ieri, la Arcul de Triumf din Capitală pentru a participa la parada militară organizată de Ziua Naţională a României.
Şi cum un astfel de eveniment nu putea fi ratat de politicieni, la manifestare şi-au făcut apariţia preşedintele Traian Băsescu, premierul Victor Ponta, dar şi preşedintele Senatului, Crin Antonescu. Adversare înverşunate, fiecare având în spate o formaţiune politică, cele două tabere au stat la distanţă. De altfel, la sosirea în mijlocul mulţimii, o parte a celor care au protestat la Universitate l-au huiduit pe preşedinte şi au strigat: “Jos Băsescu!”. Cu copii pe umeri ce aveau în mânuţe steguleţe tricolore, bucureştenii au privit din spatele gardurilor, supravegheaţi straşnic de sute de forţe de ordine, parada celor 1.500 de militari şi a autovehiculelor din dotarea MApN, MAI, SRI şi SPP. Cei mici au putut vedea elicoptere şi avioane care au survolat Arcul de Triumf.
Mai mulţi jandarmimontani din judeţul Hunedoara au parcurs un traseu extrem de dificil, înfruntând lapoviţa şi vântul puternic, pentru a arbora drapelul ţării, de Ziua Naţională, pe vârful Parângul Mare (2.519 metri). (Maximilian Gânju)
Miile de gălăţeni care au ieşit pe străzi de Ziua Naţională au avutparte de un spectacol inedit, cu focuri de armă, incendii şi atacuri teroriste. Aceasta pentru că militarii au făcut o demonstraţie despre cum acţionează în situaţii de criză. (Maria Vlad)