Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Miron Cozma a revenit la Petroşani, pentru prima dată după expirarea interdicţiei de a intra în oraş

Publicat in Romania Libera, duminică 2 decembrie 2012 ·

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma a revenit, duminică, la Petroşani, fiind prima sa vizită după ce i-a expirat interdicţia de a intra în localitate, el spunând că va rămâne aici o săptămână, iar de Sfânta Varvara va depune o coroană de flori la un monument al ortacilor.

Miron Cozma a ajuns, duminică după-amiaza, la Petroşani, fiind prima sa vizită în localitate după ce, în 1 decembrie, i-a expirat interdicţia de a intra în oraş, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cozma, însoţit de un grup de prieteni şi de soţia sa, Marinela Niţu, a fost întâmpinat la intrarea în Petroşani de fratele său, Tiberiu Cozma, lider de sindicat la Mina Lonea, dar şi de alţi membri ai familiei şi foşti ortaci.

Fostul lider al minerilor a declarat că este foarte emoţionat, menţionând că nu a mai fost de 16 ani în casa fratelui său din municipiul Petroşani.

"Adevărul e că, datorită formaţiei profesionale, cea de miner, am căpătat aşa, o mare experienţă în a nu fi emotiv. De data aceasta aş putea spune că sunt copleşit de emoţii. Nu-mi vine să cred că reuşesc, în sfârşit, după atâţia ani, să calc pe pământ de Petroşani. Voi merge la prieteni, la mormântul părinţilor mei, pentru că este incredibil ca într-o ţară civilizată a mileniului trei, ţară europeană, să ceri aprobare de la miliţie - pentru că asta e miliţie neocomunistă, nu e poliţie, până la poliţie mai e cale lungă - să merg la mormântul părinţilor mei. E incredibil că asemenea lucru se întâmplă în România", a declarat Miron Cozma.

El a adăugat că va sta o săptămână în Petroşani.

"Stau şi eu de Moş Nicolae cu nepoţica. În 4, vreau să depun şi eu o coroană la un monument al minerului, împreună cu sindicatul Minei Lonea, care mi-a lansat invitaţia de a depune această coroană de flori, pentru că nu am mai făcut-o de mult timp şi nu pentru că nu mi-aş fi dorit. Sfânta Varvara,

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale, validată de Biroul Electoral Central

HotNews acum 15 minute
Biroul Electoral Central (BEC) a validat vineri, 14 martie, candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din luna mai. Victor Ponta, deputat PSD de Dâmbovița, a mers miercuri la sediul BEC pentru a-și depune oficial candidatura ca indepen

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 30 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 30 minute
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 2 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 51 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 50 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 4 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°