Gala Academiei Europene de Film, desfăşurată în Malta, a adus un mare cadou României,
chiar de 1 decembrie. Scurtmetrajul „Superman, Spiderman şi Batman” a primit titlul de cel mai bun film din categoria sa.
"Superman, Spiderman sau Batman", de Tudor Giurgiu, a primit premiul pentru cel mai bun scurtmetraj, sâmbătă seara, la gala Academiei Europene de Film (EFA), organizată în La Valletta, Malta, potrivit site-ului oficial al evenimentului.
Urcat pe scenă pentru a-şi primi premiul, regizorul Tudor Giurgiu a amintit că sâmbătă, 1 decembrie, este Ziua Naţională a României. "Este grozav că (această premiere - n.red) se întâmplă astăzi. Mi-ar plăcea ca politicienii să fie mai sensibili la problemele noastre, pentru că avem un mare talent, dar avem nevoie de mai multă susţinere", a spus Tudor Giurgiu. El le-a mulţumit, totodată, soţiei sale, Oana, şi fiului său, Ştefan. Scurtmetrajul spune povestea lui Aron, un băieţel de 5 ani, care, împreună cu tatăl său acoperit de griji, porneşte într-o dimineaţă pe un drum la capătul căruia doreşte, asemenea eroilor din benzile desenate, să-şi salveze mama bolnavă de inimă. Scenariul a fost scris de Doru Lupeanu, cunoscut şi pentru scenariul scurtmetrajului "Faţa galbenă care râde", în regia lui Constantin Popescu. Operatorul filmului este Adrian Silişteanu, colaborator constant al regizorului Adrian Sitaru, monteurul este Eugen Kelemen, castingul a fost asigurat de Kokino (Levente Molnar), care a colaborat şi la filmul "Morgen", iar producătorul executiv este Bogdan Crăciun. Postproducţia s-a desfăşurat în studiourile Chainsaw Europe.
Inspiraţia pentru "Superman, Spiderman sau Batman" a venit, cum se întâmplă de obicei cu poveştile credibile, din lumea reală: de la nepoţica de câţiva anişori a scenaristului, care încearcă să rezolve o dispută între părinţi printr-o soluţie de copil: să ofere câte 50 d