Cristi Tănase, minunatul fotbalist al Stelei care a marcat în toată cariera două mâini de goluri, și-a „condus” iarăși colegii spre un nou „succes”. Băieții s-au îmbătat pulbere, conform cancan.ro, deși meciul decisiv cu FC Copenhaga, din Liga Europa, bate la ușă. Sursa: LIBERTATEA
Detașamentul de steliști a fost condus de nelipsitul Mihai Stoica, managerul care a fost de mai mult ori la băutură cu jucătorii, apoi le-a luat apărarea cu inconștiență.
De la petrecerea de după meciul cu Concordia Chiajna n-a lipsit antrenorul Laurenţiu Reghecampf.
Potrivit Cancan, Cristi Tănase, Florin Gardoş şi Alexandru Chipciu au făcut „echipă” până în zorii zilei într-un club din Capitală (este arhicunoscut că acolo unde este „Dodel” apare imediat și fostul jucător al Brașovului). Aceștia au consumat mai multe sticle de şampanie şi vreo şase sticle de votcă.
„Tănase e nebun, bea ca un taur! Ăla i-a îmbătat pe toţi, bea cât patru inşi!”, dezvăluia recent Gigi Becali despre cel pe care vrea să-l vândă cu milioane de euro.
Fiindcă oricum are mult timp liber, nefăcând altceva decât să flencănească la televizor, MM Stoica nu s-a mulțumit cu o singură petrecere, așa că și-a făcut singur de cap într-un alt restaurant.
De la bairam a lipsit tocmai muntenegreanul Stefan Nikolici, cel care s-a făcut de râs după o beție cruntă.