În 1967, Ceauşescu a decis că românii care pleacă în străinătate, în interes de serviciu, să fie instruiţi de Securitate. Instituţionalizarea acestui nou tip de relaţii cu serviciile speciale se făcea prin ministerele de resort.

Istoricii care se ocupă de evoluţia Securităţii constată că între „epoca Dej“ şi perioada de după 1965, deosebirile sunt substanţiale. În primul rând, prin aceea că Securitatea a fost supusă de Ceauşescu unui riguros control de partid. Şi inclusă, la vedere, în realizarea sarcinilor de plan.

În vara lui 1967 s-a produs o adevărată schimbare prin crearea Consiliului Securităţii Statului (CSS).

Furturi şi accidente de muncă

Urmărind stenogramele şedinţelor conducerii de partid, putem conchide că, în geneza şi misiunile CSS, determinant a fost raportul dintre anumite realităţi româneşti şi ideologia comunistă.

În iunie 1967, Comitetul Executiv al CC al PCR a discutat, printre altele, „starea de indisciplină în muncă“ din întreprinderile socialiste. Anul precedent se înregistraseră 12.000 cazuri, soldate cu pagube de 195 milioane de lei. Dintre acestea, 40.587 erau accidente de muncă, cu rezultatul a 852 morţi. Timpurile se schimbaseră, vina nu mai putea fi atribuită uneltirilor „imperialiste“, nici sabotajelor „duşmanului de clasă“. Dar nici nu se admitea ideea de-a informa cetăţenii despre această stare infracţională care contravenea teoriei superiorităţii socialismului şi ocrotirii proprietăţii colective de către omul nou. „Socialismul este singura soluţie ce asigură manifestarea deplină a personalităţii umane“, declara public Nicolae Ceauşescu. Muncitorului, ţăranului, scriitorului, pictorului, compozitorului sau omului de ştiinţă, regimul le oferise posibilitatea „să poată crea, să poată pune tot ceea ce are mai de preţ, în slujba omului, a bunăstării sale“.

Toată munca într-o singură mână!

Ca-n man