Candidatul Alianţei România Dreaptă în Colegiul Zalău, Claudiu Bîrsan, a declarat zilele trecute la emisiunea „Sălajul votează” că se bucură de un trend favorabil în campanie, fapt ce îi face pe adversarii săi din acest colegiu să recurgă la gesturi disperate.
Şicanele acuzate de candidatul ARD Claudiu Bîrsan în prima jumătate a campaniei electorale, manifestate prin vandalizări ale afişelor şi bannerelor electorale, dar şi prin ameninţări mai mult sau mai puţin voalate, au continuat – susţine acesta, şi săptămâna trecută. „Prisma, deja celebră, de la spital a fost dărămată într-o noapte şi mash-ul a fost spart. Panoul de la gardul de la ieşirea de la Kaufland a fost smuls. Şi cred că în perioada următoare se vor acutiza astfel de atitudini ale adversarilor mei, pentru că trendul în această campanie este, evident, în favoarea mea, iar disperarea contracandidaţilor mei este cu atât mai mare”, a declarat Bîrsan.
Referitor la mandatul de deputat de Zalău pentru care luptă în această campanie, Claudiu Bîrsan spune că vrea să ajungă în Parlament în primul rând pentru a face legi. „În actualul sistem de vot, candidatul care este susţinut puternic de autorităţile administraţiei publice locale are cele mai mari şanse să fie ales, dar el riscă, astfel, să se transforme într-un pseudo-primar. Şi cred că acesta este şi motivul pentru care actualul Parlament are o calitate foarte slabă, pentru că, în loc să facă legi, parlamentarii se ocupă de drumuri şi aducţiuni de apă. Eu cred că în Parlament este nevoie de oameni a căror principală preocupare să fie aceea de a face legi, de a introduce amendamente, nu să ridice mâna la comandă, aşa cum se întâmplă, de altfel, şi în Consiliul Local Municipal, unde suntem doar trei – patru consilieri care demonstrăm că şi citim şi ştim ce proiecte votăm”, susţine el.
Întrebat ce legi ar fi necesare în perioada următoare