Sute de persoane sunt blocate de mai multe zile pe autostrada ce leagă Moscova de Sankt Petersburg, într-un uriaş ambuteiaj format ca urmare a ninsorilor abundente abătute peste Rusia. Sursa: Reuters
Televiziunile ruse prezintă imagini cu maşini, TIR-uri şi autobuze blocate pe autostrada „Rossia, lungă de 700 de km, intervievând prin telefon persoane aflate la faţa locului.
„Nu am făcut decât 1 km întreaga zi”, a declarat Oleg Bakilov, subliniind că este foarte frig. În această seară, temperaturile au coborât până la minus 5 grade, precizează Agerpres. „Numeroase persoane sunt pe drum de trei zile. Nu există mâncare, benzina este pe terminate. Oamenii nu văd aşa-zisul ajutor care, după cum susţin autorităţile, s-ar acorda”, a declarat, pentru RIA Novosti, un alt şofer blocat pe autostradă.
Cu toate acestea, Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă al Rusiei a dat asigurări că pe autostradă a fost organizat un serviciu pentru distribuirea de mâncare caldă şi un serviciu medical, precum şi puncte unde oamenii pot veni pentru a se încălzi.
Ambuteiaje au început să se formeze încă de vineri, ca urmare a unor masive căderi de zăpadă ce s-au abătut peste partea europeană a Rusiei, blocând acest drum important, în special în zona oraşului Tver, la 160 de km nord-vest de Moscova, unde ambuteiajul se întinde pe o lungime de 55 de km.