Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INFOGRAFIE Libertatea internetului, ameninţată de cenzură

Publicat in Adevarul, duminică 2 decembrie 2012 ·

Conferinţa Mondială a Industriei de Telecomunicaţii începe în Dubai, iar statele participante vor să controleze cât mai mult internetul pe plan naţional, în timp ce Google protestează. Mâine, 3 decembrie, se dă startul Conferinţei Mondiale a Industriei de Telecomunicaţii (WCIT 2012) care are loc la Dubai. Evenimentul a provocat deja multe controverse pe internet din cauza subiectelor care ar fi pe agendă. Organizată de Uniunea Internaţională de Telecomunicaţii (ITU), agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite, întâlnirea de 11 zile doreşte să aducă pe agendă schimbarea tratatului care reglementează sectorul telecomunicaţiilor din 1988. Tratatul din 1988 a fost realizat la Conferinţa Administrativă pentru Telecomunicaţii şi Telefonie, într-o lume lipsită de internet la nivel global şi care a luat în calcul doar operatorii de telefonie din acel moment. Cu toate acestea, în 1988 pieţele nu erau liberalizate definitiv şi mulţi operatori aparţineau de stat. ITU a luat o serie de măsuri pentru a se asigura că reţelele se pot conecta între ele şi că serviciile internaţionale au un preţ corect. După 24 de ani, ITU doreşte să renegocieze aceste principii, împreună cu cele 193 de state membre. Cu toate acestea, multe voci vorbesc deja despre faptul că Uniunea şi-a asumat responsabilităţi pe care nu le are, internetul neputând fi reglementat de către o agenţie care are ca scop îmbunătăţirea sistemului de telecomunicaţii. Uşi închise Google spune că ITU are toate documentele la secret, dar acest lucru nu este adevărat în proporţie de 100%. Într-adevăr, documentele sunt protejate de o parolă accesibilă doar statelor membre şi reprezentanţilor acestora. Documentele propuse de către fiecare stat membru sunt accesibile pe site-ul dot-nxt.com, care şi-a luat misiunea de a le publica, deci oricine poate să le studieze. În total au fost depuse 124 de documente şi 450 de propuneri. ITU

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 6 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 11 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 7 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 12 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°