La data de 29.11.2012, poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Slănic Moldova, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Bacău, au depistat-o pe Bianca D., de 18 ani, din Bacău , care în luna august a acestui an, împreună cu o altă tânără i-au sustras unui bărbat de 33 de ani, din comuna Ungureni, o sumă de bani şi un ceas.
Din cercetări poliţiştii au stabilit că cele două tinere, împreună cu Costel S., s-au deplasat în Staţiunea Slănic Moldova, unde s-au cazat la o pensiune. Aici, tinerele i-au administrat bărbatului un sominifer, după care i-au sustras suma de 4800 euro şi un ceas.
Bianca D. a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, iar instanţa a emis pe numele acesteia mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Aceasta a fost depusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Bacău.
În continuare se efectuează cercetări în vederea depistării celeilalte suspecte şi recuperării prejudiciului cauzat.
La data de 29.11.2012, poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Slănic Moldova, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al I.P.J. Bacău, au depistat-o pe Bianca D., de 18 ani, din Bacău , care în luna august a acestui an, împreună cu o altă tânără i-au sustras unui bărbat de 33 de ani, din comuna Ungureni, o sumă de bani şi un ceas.
Din cercetări poliţiştii au stabilit că cele două tinere, împreună cu Costel S., s-au deplasat în Staţiunea Slănic Moldova, unde s-au cazat la o pensiune. Aici, tinerele i-au administrat bărbatului un sominifer, după care i-au sustras suma de 4800 euro şi un ceas.
Bianca D. a fost prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infr