Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salarizarea din sistemul energetic, la negociere

Publicat in Gorj Domino, luni 3 decembrie 2012 ·

Sindicatele vor negocia astăzi cu administraţia CEO două capitole importante. Este vorba despre salarizarea angajaţilor companiei şi drepturile liderilor de sindicat.

Pe de altă parte, în cursul săptămânii vor avea loc discuţii privind rezolvarea problemelor a 70 de ingineri ai companiei. Ei s-au judecat cu fostele complexuri energetice pentru grupele de muncă, aceştia rămânând fără unele drepturi.

Soluţii echitabile pentru angajaţi

Unul dintre liderii de sindicat aflat la negocieri, mandatat fiind de Confederaţia Universul, Constantin Creţan, a declarat că problema celor 70 de angajaţi se va rezolva pe cale amiabilă: „Compania Oltenia îi va repune în drepturi pe aceşti salariaţi. Sunt convins că nu va fi nevoie de alte procese, pentru care compania ar fi nevoită să plătească foarte mulţi bani. Pe care amiabilă, drepturile inginerilor înseamnă aproximativ 20 de miliarde de lei vechi. Dacă vom ajunge din nou în instanţă, CEO ar plăti dublu. Cred că în final, prin dialog, se va ajunge la soluţii echitabile”, a mai spus liderul.

Tensiuni

Întâlnirea de azi nu va fi lipsită de tensiuni, dar nu între administraţie şi sindicate, ci între taberele sindicale: „Există riscul unor scântei, ca să spun aşa, la discuţiile privind drepturile liderilor de sindicat, drepturile organizaţiilor, mai ales că se vor pune în discuţie facilităţile de care beneficiază în general inspectorii sociali. După cum ştiţi, fiecare tabără sindicală are interesul ei. Vom vedea”, a mai spus Constantin Creţan.

Sindicatele vor negocia astăzi cu administraţia CEO două capitole importante. Este vorba despre salarizarea angajaţilor companiei şi drepturile liderilor de sindicat.

Pe de altă parte, în cursul săptămânii vor avea loc discuţii privind rezolvarea problemelor a 70 de ingineri ai companiei. Ei s-au judecat cu fostele complexuri energetice pen

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum 41 minute
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Donald Trump anunţă tarife de 25% pentru Japonia şi Coreea de Sud; UE şi BRICS sub presiune

News.ro acum 39 minute
Preşedintele Donald Trump a anunţat luni impunerea unui tarif de 25% pentru importurile din Japonia şi Coreea de Sud, începând cu 1 august, în cadrul unei noi campanii de presiune comercială globală. Decizia vine odată cu trimiterea primelor scrisor

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 7 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 5 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 11 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din Consiliile de Administraţie de la toate companiile din subordine şi a cerut un plan de eficientizare şi restr

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°