Preşedintele egiptean, Mohamed Mursi, a anunţat, aseară, ca va chema populaţia să se pronunţe, în 15 decembrie, prin referendum, asupra proiectului de Constituţie adoptat rapid în această săptămână, care a împărțit ţara în două tabere. Judecătorul Hossam El-Gheriany îi predă președintelui Mursi (dr) proiectul aprobat al noii Constituții
Sursa: Reuters Proteste la Cairo, sâmbătă
Sursa: Reuters
Sursa: Reuters
Sursa: Reuters Manifestații de susținere a preșdintelui Mohamed Mursi
Sursa: Reuters
UPDATE 15.45: Înalta Curte Constituţională a Egiptului a declanşat, azi, o grevă, pentru a protesta față de „presiunile” exercitate de partizanii preşedintelui Mohamed Morsi, care au blocat accesul şi îi împiedică pe judecători să examineze problema controversatei comisii constituante.
Curtea Constituţională a anunţat suspendarea audierilor până când nu vor mai exista „presiuni psihologice şi materiale”, denunţând asasinarea psihologică a judecătorilor, într-un comunicat difuzat de agenţia oficială Mena.
Sute de islamişti au manifestat duminică în faţa Curţii Constituţionale, pentru a împiedica accesul judecătorilor în clădire. Manifestanţii au încercuit accesul şi au blocat artera principală care duce de-a lungul Nilului.
Curtea a calificat evenimentele de azi drept „o zi neagră din istoria justiţiei egiptene”.
UPDATE ora 13.20: Înalta Curte Constituţională egipteană a amânat, azi, o audiere consacrată examinării legalităţii comisiei care a redactat proiectul controversat al Constituției, în timp ce sute de islamişti manifestau în faţa sediului curţii.
„Curtea Constituţională amână examinarea invalidării componenţei comisiei constituante”, a anunţat televiziunea de stat, citată de agențiile internaționale de presă.
O sursă juridică a