Scris de Otilia Șandor - Neîntrunirea unei comisii medicale din Capitală afectează sute de oameni din ţară.
Situaţie fără precedent şi care se poate transforma în tragedii. Fiindcă membrii unei comisii medicale de la Bucureşti nu s-au întrunit în şedinţa lunară din noiembrie, sute de oameni sunt nevoiţi să aştepte ori să plătească mult (1.000 euro) pentru examinări vitale lor, la Centrul PET/CT Oradea. Unii dintre solicitanţi sunt bolnavi cu cancer, alţii sunt suspecţi de boli oncologice ori alte afecţiuni grave, iar efectuarea acestor investigaţii i-ar ajuta enorm în evaluarea stării lor de sănătate, diagnosticarea corectă şi obţinerea unui tratament adecvat.
Hegedűs Krisztina, director executiv la Centrul PET/CT Oradea a transmis că a trimis luna trecută la Bucureşti dosarele medicale pentru 150 de persoane (declarate la Oradea eligibile pentru a beneficia de aceste examinări), spre aprobare pentru investigaţii gratuite, în baza unor subprograme naţionale valabile de anul trecut. Membrii comisiei naţionale de la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate nu s-au întrunit însă în noiembrie în şedinţa ordinară pentru aprobarea ori respingerea dosarelor şi nici nu au trimis vreo justificare în acest sens. “A fost oprită finanţarea investigaţiilor de specialitate din motive independente şi necunocute la nivelul centrului nostru”, precizează într-un comunicat reprezentanţii Centrului PET/CT Oradea care spun că nu cunosc “motivele pentru care membrii comisiei nu s-au întrunit”.
În afara celor 150 de oameni din Bihor şi alte judeţe ale ţării, care aşteaptă de o lună cu sufletul la gură să afle dacă se pot investiga gratuit la Oradea, mai sunt alte circa 50 de persoane care ar necesita examinări la Centrul PET/CT Oradea în luna decembrie a.c.
Această relaţie contractuală presupune examinarea gratuită a bolnavilor oncologici, a persoanelor cu suspiciuni tu