de Sorana MAIER
02 decembrie 2012 22:37
0 vizualizari
A-A+
La şedinţa solemnă au participat şi parlamentarii în funcţie şi liderii principalelor formaţiuni politice. Imnul Naţional a fost intonat de purtătorul de cuvânt al C.J.
Consilierii judeţului Sibiu au participat, de Ziua Naţională a României la o şedinţă solemnă, care a avut loc în sala mare a instituţiei.
Conducerea Consiliului Judeţean, parlamentari, lideri ai formaţiunilor politice din Sibiu au fost prezenţi, iar Imnul Naţional a fost intonat de purtătorul de cuvânt al CJ, Ioana Nica, îmbrăcată în costum popular românesc.
După această şedinţă, autorităţile locale au depus coroane de flori în faţa fostului Consiliu Dirigent, de pe strada Nicolae Bălcescu (actuala Agenţie CFR). Consiliul Dirigent a fost guvernul Transilvaniei, organism desemnat pe 2 decembrie 1918, de Marele Sfat Naţional, ales la rândul său de Adunarea de la Alba Iulia. Atât Consiliul Dirigent, al cărui preşedinte a fost Iuliu Maniu, cât şi Marele Sfat (adunarea legislativă a Transilvaniei), au avut sediul la Sibiu.. de Sorana MAIER
02 decembrie 2012 22:37
0 vizualizari
A-A+
La şedinţa solemnă au participat şi parlamentarii în funcţie şi liderii principalelor formaţiuni politice. Imnul Naţional a fost intonat de purtătorul de cuvânt al C.J.
Consilierii judeţului Sibiu au participat, de Ziua Naţională a României la o şedinţă solemnă, care a avut loc în sala mare a instituţiei.
Conducerea Consiliului Judeţean, parlamentari, lideri ai formaţiunilor politice din Sibiu au fost prezenţi, iar Imnul Naţional a fost intonat de purtătorul de cuvânt al CJ, Ioana Nica, îmbrăcată în costum popular românesc.
După această şedinţă, autorităţile locale au depus coroane de flori în faţa fostului Consiliu Dirigent, de pe strada Nicolae Bălcescu (