Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A fost lansată prima monografie a Negreştiului

Publicat in Gazeta de Nord Vest, duminică 2 decembrie 2012 ·

Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş au organizat vineri seara festivitatea de lansare a monografiei oraşului Negreşti-Oaş, o lucrare de referinţă pentru capitala Ţării Oaşului, eveniment ce a avut loc la restaurantul Parc din localitate. La manifestare au fost prezenţi deputatul PSD de Satu Mare, Gheorghe Ciocan, primarul oraşului Negreşti Oaş, Aurelia Fedorca, profesorul universitar etnograf Ioan Godea de la Universitatea de Vest din Oradea, în calitate de invitat special, consilieri locali, primari de comune din Ţara Oaşului, circa 300 de iubitori de artă din Negreşti Oaş, alţi invitaţi. De asemenea, au mai fost prezenţi şi patru din cei şapte autori ai acestei lucrări, fostul primar Nicolae Bura, candidatul USL pentru Camera Deputaţilor în Colegiul nr. 1, cel care a avut iniţiativa realizării monografiei, contribuind în acelaşi timp şi cu materiale documentare, directorul Casei de Cultură din Negreşti Oaş, Natalia Lazăr, precum şi dr. Viorel Ciubotă şi dr. Ioan Viman. La realizarea lucrării şi-au mai adus aportul dr. Daniela Bălu, dr. Maria Lobonţ Puşcaş şi drd. Adela Dobrescu.

Prima lucrare de acest fel

După un scurt moment de colinzi prezentat de formaţia “Pionierii”, a început festivitatea de lansare a monografiei oraşului Negreşti Oaş. Primul care a luat cuvântul a fost primarul oraşului, Aurelia Fedorca, care a spus că o astfel de lucrare era necesară pentru Negreşti Oaş, fiind prima de acest fel. Apoi i-a prezentat pe autorii lucrării, atât cei prezenţi cât şi pe cei care din motive obiective nu au putut participa la acest eveniment, aducându-le şi mulţumiri, în special fostului primar al oraşului Negreşti Oaş, Nicolae Bura, cel care a avut iniţiativa realizării acestei monografii.

Profesorul universitar etnograf Ioan Godea a declarat, în cuvântul său, că s-a bucurat când a fost informat că a fost realizată monografia oraşulu

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 3 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 2 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 5 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

UPDATE - Cod roşu de furtună în Bucureşti – Mai multe avioane, probleme la aterizare / Unele aeronave, direcţionate pe alte aeroporturi

News.ro acum o ora
Furtuna din Bucureşti a dat peste cap traficul aerian, 15 avioane cu destinaţia Bucureşti fiind afectate, potrivit Boarding Pass, site specializat în ştiri din aviaţie. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a transmis că trei avioane au fost dire

Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic şi grindină, în judeţele Brăila, Ialomiţa, Buzău şi Călăraşi

News.ro acum 42 minute
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare de tip nowcasting Cod roşu de vijelie, cu vânt atingând, la rafală, viteze de peste 90 de kilometri pe oră, grindină de dimensiuni mari, averse torenţiale, pentru localităţi din judeţele Brăila, Ialomiţa

Deținătoarea recordului mondial la maraton, Ruth Chepngetich, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ruth Chepngetich, deţinătoarea recordului mondial la maraton feminin, a fost suspendată provizoriu de Unitatea de Integritate în Atletism (AIU) pentru prezenţa şi utilizarea substanţei interzise hidr

O femeie a murit în Otopeni în timpul vijeliei puternice

Mediafax acum o ora
Conform codului transmis de ANM, meteorologii avertizau că în județele Ilfov și Giurgiu vor avea loc fenomene extreme, cu potențial de a pune în pericol siguranța populației și a bunurilor materiale. Știre în curs de actualizare

O femeie a murit în Otopeni, după ce acoperișul unei clădiri a fost smuls de vânt și a căzut peste imobilul în care se afla, în timpul codului roșu de vijelie

HotNews acum 56 minute
O femeie în vârstă de 49 de ani a murit joi, în Otopeni, în timpul manifestărilor de vreme severă, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF). Potrivit primelor informații, femeia a fost lovită de elemente din acope

Avertizări Cod Roșu de vreme rea în București și două județe din țară! Au fost transnmise mesaje Ro-Alert

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis avertizări Cod Roșu pentru județuele Ilfov, Giurgiu și municipiul București! Potrivit ANM, până la ora 18.10 va fi în vigoare o avertizare Cod Roșu de vijelie puternică, viteza vântului la rafală de pes

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

27°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

25°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°