Steagurile și frunza ”Salvați Roșia Montana” s-au văzut și anul acesta la Alba Iulia, de 1 Decembrie. Ba chiar și ”Ponta” a fost prin zonă, în postură de mire, alături de o ”mireasă”, pe nume Cianura. Mai jos puteți vedea imagini, care nu au nevoie de comentarii suplimentare. Comentarii merită doar relatările unor colegi de breaslă (jurnalistică), care, prezentând ce au văzut, au folosit sintagmele de ”scandări/proteste anti-Roșia Montană”. De unde și cum, pur și simplu din neștiință, contaminare propagandistică ori rea-voință, s-a ajuns la calificarea (într-o știre) că aceste acțiuni ar fi anti-Roșia Montană? De când solicitările legate de respectarea legilor în România (de la cele privitoare la dreptul de proprietate până la cele privitoare la protejarea mediului natural și a patrimoniului cultural) sunt anti? Dacă respectarea și aplicarea legilor și hotărârilor judecătorești în România s-au transformat în acțiuni anti, atunci ar fi cazul să ne punem la modul cel mai serios problema în ce fel de stat trăim. Discreționar, autoritar sau chiar dictatorial. Doar într-un astfel de stat cei care militează pentru respectarea legilor ajung să fie catalogați drept anti.

***

În acest an n-am fost de 1 Decembrie la Alba Iulia. Pentru că am răspuns invitației de a modera discuțiile de după filmul ”Roșia Montană. Un loc la marginea prăpastiei”, documentar realizat de germanul Fabian Daub, care a fost proiectat la Muzeul Țăranului Român. La dezbaterea organizată cu sprijinul Fundației ”Friedrich Ebert”, au participat (printre alții), regizorul, Hans Hedrich, set-manager al filmului, Claudia și Virgil Apostol, Georgeta Elisabeta Ionescu, Niculae Rădulescu-Dobrogea, Magor Csibi, Raul Pop și, desigur, spectatorii.

Concluziile, sumarizate, la final, de o spectatoare, la întrebarea ”ce poate fiecare să facă pentru Roșia Montană?”: Să meargă la Roșia Montană și să