Comisa Juridică a Camerei a avizat pozitiv, cu nouă voturi "pentru" şi un vot "împotrivă", cererea justiţiei privind arestarea preventivă a deputatului Ion Stan, acuzat de trafic de influenţă. Preşedintele Comisiei, deputatul PDL Daniel Buda, a făcut acest anunţ. El a cerut, de asemenea, grupului PSD să se reunească de urgenţă pentru a emite un punct de vedere pe tema cererii în cazul Stan.
Buda a mai spus că a cerut ca plenul Camerei să se întrunească până miercuri pentru a decide în acest caz.
Deputatul Ion Stan şi avocatul său, Doru Viorel Ursu, au participat, luni dimineaţă, mai puţin de jumătate de oră, la lucrările Comisiei Juridice, unde se dicută cererea de arestare preventivă a parlamentarului, cei doi plecând fără a face declaraţii presei.
Decizia Comisiei Juridice în privinţa lui Ion Stan a fost amânată săptămâna trecută, la solicitarea reprezentanţilor puterii, care au cerut probe suplimentare în acest caz.
Prin decizia de săptămâna trecută de amânare a elaborării raportului, Comisia Juridică a depăşit termenul de 1 decembrie, care a fost stabilit de către Biroul permanent al Camerei Deputaţilor ca data maximă până la care trebuie elaborat raportul în cazul Ion Stan.
Ministrul Justiţiei a transmis, marţi, preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă.
Deputatul PSD Ion Stan îi cerea denunţătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, "câte două milioane, de benzină", pentru cele 600 de maşini pe care intenţiona să le folosească în campanie, la rândul său Dima estimând că este vorba despre "un miliard, un miliard două sute".
Potrivit referatului trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care se solicită încuviinţarea arestării deputatului PSD Ion Stan, procurorii arată că parlamentarul a beneficiat de