Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aeroportul Sibiu – pasageri mai puţini în ultimii ani

Publicat in Tribuna, luni 3 decembrie 2012 ·

de Sorana MAIER

03 decembrie 2012 23:34

0 vizualizari

A-A+

Dacă în 2010, numărul de pasageri era de 225.730, mai mare faţă de cel din 2009, în ultimii ani, numărul celor care au zburat de pe Aeroportul Internaţional a scăzut semnificativ. În 2011, numărul total de pasageri în trafic a fost de 189.748.

Criza economică şi destinaţiile mai multe şi mai variate pe care le au celelalte aeroporturi din Transilvania, dar şi faptul că unele companii şi-au anulat cursele, au făcut ca în ultimii ani numărul pasagerilor care au zburat de pe Aeroportul Internaţional Sibiu să scadă simţitor.

În anul 2010 s-a înregistrat ultima creştere. Atunci, numărul de pasageri era de 225.730, mai mare faţă de cel din 2009, când s-au înregistrat 221.360 de pasageri, iar în anul 2011, numărul total de pasageri în trafic a fost de 189.748.

Sprijinul financiar - salvarea văzută de autorităţi

Reprezentanţii Aeroportului Internaţional Sibiu au prezentat în ultima şedinţă a Consiliului Judeţean schema ajutorului la înfiinţare care va fi acordat companiilor aeriene pentru lansarea de noi rute de la Sibiu.

Potrivit unei estimări cuprinse în acest material, dacă anul acesta numărul de pasageri este de aproximativ 200.000, în 2017 el ar putea ajunge la aproape 600.000 de pasageri, cu preţul unor ajutoare acordate de Consiliul Judeţean în valoare de câteva milioane de euro.

Ajutorul la înfiinţare este o sumă de bani pe care o pot acorda autorităţile judeţene companiilor private pentru înfiinţarea de noi rute sau frecvenţe de operare şi va reprezenta aproximativ 40% din costurile de marketing şi instalare ale operatorilor aerieni pentru deschiderea de noi destinaţii în Europa.

Reprezentanţii Consiliului Judeţean Sibiu speră ca prin aceste ajutoare pe care le acordă de la bugetul judeţului să atragă companii low-cost care s

Articolul in Tribuna >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 9 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 8 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 6 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Primăriile vor putea decide unde și dacă mai permit funcționarea sălilor de jocuri de noroc, spune Cseke Attila

Mediafax acum o ora
„Astăzi, primarii nu au niciun instrument legal pentru a opri funcționarea sălilor de jocuri de noroc, chiar dacă cunosc efectele sociale negative. În proiectul de lege la care lucrăm, autorizația de funcționare va fi dată de autoritățile locale”, a

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Horoscop 18 iulie 2025. Zodia care intră în posesia unei sume URIAȘE de bani

Cancan acum 11 ore
Horoscopul zilei de vineri, 18 iulie 2025. Află ce îți rezervă astrele! Vei intra în posesie unei sume enorme de bani! Fie că e vorba despre o moștenire sau despre o mărire de salariu, banii trag la tine mai mult decât niciodată! Ai grijă la detalii

Emil Gânj, criminalul fugar din Mureş, ar fi fost văzut în Bistrița-Năsăud. Autoritățile au transmis un mesaj de avertizare RO-ALERT

Gandul acum 10 ore
Autoritățile din Bistrița-Năsăud au transmis, joi, un mesaj RO-Alert după ce Emil Gânj, în vârstă de 37 de ani, suspectul principal căutat pentru o crimă comisă în județul Mureș, ar fi fost observat în județ. Astfel, județul Bistrița-Năsăud se află

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

17°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

12°
vin.

12°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°