Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deputatul Gheorghe Ciobanu susţine cu prioritate investiţiile în Colegiul 10 Deta

Publicat in Ziua de Vest, luni 3 decembrie 2012 ·

Noi locuri de muncă în Colegiul 10 Deta

Deputatul Gheorghe Ciobanu, alături de Carmen Tocală, ministrul Tineretului şi Sportului şi de Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean, a inaugurat o investiţie de aproape 4 milioane de euro în comuna Giera. Investiţia a fost realizată de către o companie italiană specializată în agricultură şi constă într-un punct de colectare, stocare şi prelucrare a cerealelor. În plus, compania italiană va implementa un sistem de producere şi distribuţie a energiei termice pe bază de biodiesel, în parteneriat cu primăria Giera. Finanţarea a fost asigurată în proporţie de 50% din fonduri europene, iar restul din fonduri private. „O astfel de investiţie în Colegiul 10 este binevenită şi voi susţine şi mai departe investitorii care vor crea locuri de muncă pentru întreaga zonă”, a declarat deputatul Gheorghe Ciobanu. Investiţia de la Giera va crea, într-o primă fază, 50 de locuri de muncă, urmând ca treptat numărul acestora să ajungă la 90, cu prioritate pentru localnici. Totodată, deputatul Gheorghe Ciobanu a ascultat doleanţele locuitorilor din Giera afectaţi de traficul maşinilor de mare tonaj care traversează comuna şi, împreună cu președintele Titu Bojin, primarul Victor Hotean şi investitorul italian Marko Chiaradia au identificat o soluţie pentru realizarea unui drum lateral care să ocolească comuna. „Investitorul s-a oferit să finanţeze drumul din bani proprii, dar legislaţia este atât de încâlcită încât nu permite acest lucru. Am găsit însă o altă soluţie şi vom încerca să rezolvăm această problemă în perioada următoare”, a spus deputatul Gheorghe Ciobanu.

Locuri de muncă la Deta şi Gătaia

Susţinerea investitorilor continuă să fie o prioritate pentru deputatul Gheorghe Ciobanu, de aceea el a discutat vineri la Deta cu reprezentanţii companiilor Prevent (fostă Eybl) şi Takata, două dintre

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - Incendiul a fost stins / 12 persoane, angajaţi, au fost rănite / Se caută persoane eventual surprinse în interior / Elicopter Black Hawk, trimis de la Bucureşti - FOTO / VIDEO

News.ro acum 23 minute
Autorităţile din judeţul Botoani au activat, vineri, Planul Roşu de Intervenţie după ce s-a produs o explozie urmată de incendiu la magazinul Dedeman Botoşani. 12 persoane au fost rănite, una fiind în stare gravă. Informaţiile arată că toţi ar fi an

Nicu Covaci, internat din nou în spital. Mesajul transmis de colegii de la Phoenix

Press Alert acum o ora
Foto: arhivă „Nicu Covaci este într-o stare stabilă, așa cum o știm de o vreme încoace”, transmite Phoenix, după ce fondatorul trupei a fost internat din nou la spital. „Bună dimineața! Vă rugam, acum o vreme, să considerați informațiile oficiale, p

HiSky va opera primul zbor direct București - New York, după o pauză de 20 de ani

Wall-Street.ro acum 2 ore
Compania HiSky va opera vineri, 7 iunie, de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă, primul zbor direct din Bucureşti către Statele Unite ale Americii, după mai mult de 20 de ani. Aeronava HiSky, Airbus A330-200, prima aeronavă wide-body din flota

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 3 ore
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

Martha "reală" din Baby Reindeer dă în judecată Netflix pentru o sumă uriașă. Ce a reclamat femeia FOTO

Ziare.com acum o ora
Femeia din Scoția care s-a identificat ca fiind sursa de inspiraţie din spatele personajului Martha Scott din serialul "Baby Reindeer", produs de Netflix, a dat în judecată gigantul de streaming pentru defăimare și cere o sumă uriașă. După lansarea

Covor floral în Piaţa Victoriei din Timişoara, inspirat din floarea naţională, bujorul / S-au folosit 77.000 de flori

News.ro acum 57 minute
Muncitorii de la Horticultura, societate în subordinea Primăriei Timişoara, au realizat un covor floral, in Piaţa Victoriei din Timişoara, între cele două clădiri reprezentative ale oraşului, Catedrala Mitropolitană şi Opera Română, inspirat din flo

Tatăl lui Sebastian, tânărul mort în tragedia de la 2 Mai: Vlad Pascu ”merită măcar 15 ani de închisoare” / ”Nu are ce să ne spună, durerea e prea mare”

Ziare.com acum o ora
Tatăl lui Sebastian, Tatăl lui Sebastian, tânărul mort în accidentul de la 2 Mai, a fost întrebat, vineri, 7 iunie, de jurnalişti, înainte de a intra în sediul Judecătoriei Mangalia, ce pedeapsă ar fi suficientă pentru Vlad Pascu. ”Pedeapsa pe care

Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul și șansa de a-și decide propriul destin. Duminică, votați cu inima!

G4Media acum 36 minute
Dragi români, Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie și respect – pentru țara noastră și pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în fața unei decizii care va modela vi

Plajă din România, acoperită cu gheață în plin sezon estival VIDEO

Ziare.com acum 33 minute
Imagini spectaculoase au apărut pe o rețea socială, după ce plaja din Eforie Nord a fost acoperită cu gheață în urma unei ploi puternice cu grindină. Potrivit, antena3.ro, furtuna care a avut loc în Constanța a creat probleme în trafic și a inundat

(P) Alianţa Dreapta Unită demască campania de intimidare dusă de „partidul unic” PSD-PNL

News.ro acum o ora
Ludovic Orban, preşedintele Forţa Dreptei, a susţinut că această campanie electorală, care se apropie de final, a fost o ”campanie extrem de dificilă”, plină de ameninţări şi intimidări la adresa simpatizanţilor şi voluntarilor Alianţei Dreapta Unit

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

28°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

24°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

26°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°