Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră la Timişoara: Balet pe gheaţă

Publicat in Ziua de Vest, luni 3 decembrie 2012 ·

Agenţia Diesel Events aduce la Timişoara cea mai faimoasă trupă de balet pe gheaţă din lume, Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din Sankt Petersburg/Rusia. Spectacolul, sprijinit de Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti şi de Primăria Timişoara, face parte dintr-un turneu naţional, care mai include oraşele Cluj-Napoca, Sibiu, Bucureşti. Timişoara va deschide turneul, pe 15 ianuarie 2013, cu spectacolul „Spărgătorul de Nuci”, la Sala Olimpia. Acesta va fi pus în scenă de două ori în aceeaşi zi, de la ora 18.00 şi de la ora 21.00. Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheaţă din St. Petersburg este considerat una dintre bijuteriile Rusiei, turneele sale internaţionale fiind întotdeauna încununate de succes. Producţiile sale de succes au fost găzduite de peste 7000 de scene din toată lumea, din SUA şi Canada, până în Olanda, Germania, Portugalia, China, Taiwan şi Coreea. Înfiinţat în 1967, combinând pentru prima dată în lume baletul clasic cu patinajul artistic, acest ansamblu numără zeci de balerini patinatori, majoritatea câştigători ai multor medalii internaţionale la patinaj artistic. Pregătiţi de coregrafi renumiţi în arta baletului clasic rusesc, artiştii vor fi însoţiţi de coregraful Konstantin Rassadin, artist emerit al Rusiei. Celebrul coregraf a fost şi el, la rândul său, solist şi coregraf la faimosul teatru Mariinsky în St. Petersburg şi a lucrat împreună cu marele Rudolf Nureyev. Biletele pot fi achiziţionate online, pe site-ul www.eventim.ro şi www.dieselclub.ro, iar începând cu data de 7 decembrie vor fi scoase la vânzare şi de Agenţia Teatrală din Timişoara şi la Casieria Sălii Olimpia. Preţurile biletelor încep de la 98 lei şi variază în funcţie de categorie. Diesel Events este un producător de evenimente din Cluj, cu o experienţă vastă în acest domeniu. În portofoliul agenţiei se află atât evenimente culturale cât şi artistice.

Agen

Articolul in Ziua de Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 23 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

video Novak Djokovic s-a calificat în „sferturi” la Wimbledon și apoi i-a făcut un compliment lui Roger Federer: „Am rupt blestemul”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După un prim set dificil în fața lui Alex De Minaur (26 de ani, 11 ATP), Novak Djokovic (38 de ani, 6 ATP) a câștigat 3 seturi la rând, s-a impus cu 1-6, 6-4, 6-4, 6-4 și s-a calificat în sferturile de finală de la Wimbledon pentru a 16-a oară în ca

Un lider PSD susține că „statul nu-i pregătit să facă ceea ce e nevoie pentru populație”: „Românii s-au așteptat de la această guvernare să ia prima dată celelalte măsuri”

HotNews acum 47 minute
Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și vicepreședinte al PSD, a declarat luni la Prima News că românii se așteptau ca guvernanții să înceapă cu măsurile „prin care elimină privilegiile”, nu cu „măsurile care afectează oamenii

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 3 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 49 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°