În ciuda vremii potrivnice, sute de zălăuani, în special familii cu copii, au venit, sâmbătă, în centrul Zalăului, la evenimentele organizate de Ziua Naţională a României.
Ziua Naţională a României a început la Zalău cu ceremoniile oficiale obişnuite. În ciuda temperaturii destul de scăzute şi a ploii mărunte, sute de zălăuani, în special familii cu copii, au venit să asiste la festivităţi.
Manifestările de 1 Decembrie au început la ora 9.30, cu un concert susţinut de Fanfara Promenada. A urmat, apoi, de la ora 10.00, un ceremonial religios, la care au asistat, alături de public, şi oficialităţile locale. Momentul cel mai aşteptat – chiar dacă a durat extrem de puţin comparativ cu slujba religioasă - a fost parada militară, prin faţa celor prezenţi defilând, pe rând, militarii MApN, jandarmii sălăjeni şi pompierii.
Sărbătoarea a continuat după-amiaza, când pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor, în faţa a peste 600 de spectatori, au făcut, efectiv, spectacol, dansatorii şi soliştii Ansamblului Artistic „Porolissum”, Ansamblul folcloric de copii „Columna”. Finalul spectacolului, organizat de Casa Municipală de Cultură şi Primăria Zalău, a fost unul de excepţie, fraţii Ioan Dordoi şi Felix Gălan oferind publicului zălăuan un recital extraordinar, care i-a plimbat pe spectatori printr-o multitudine de stări, de la emoţie, la bucurie şi mândria de a fi român. Soliştii şi dansatorii au fost acompaniaţi, de la un capăt la altul al spectacolului, de orchestra Ansamblului „Porolissum”, condusă de maestrul Grigore Grigoruţ, iar coregrafiile dansurilor prezentate de perechile de dansatori au fost asigurate de Gabriela şi Marin Hossu.
În încheierea spectacolului, organizatorii i-au provocat pe zălăuani la o Horă a Unirii, jucată, de cei care au acceptat provocarea, pe platoul din faţa Prefecturii. Seara s-a încheiat cu retragerea cu torţe a mi