Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacol despre boală, moarte şi vindecare, în a şaptea zi de Interferenţe

Publicat in CityNews Alba, luni 3 decembrie 2012 ·

Un spectacol cu o temă actuală care vizează situaţia sistemului public de sănătate din Ungaria, dar şi din peisajul est-european este propunerea Festivalului Internaţional de Teatru Interferenţe la începutul acestei săptămâni. “Anamnesis”, o co-producție a Teatrului Katona József din Budapesta şi a Companiei de Navigaţie Szputnyik, este un spectacol absurd, extrem de amuzant şi cu un ritm neobişnuit de rapid.

Cu un décor uluitor şi o regizare impresionantă datorată tânărului Viktor Bodo, producţia are în centru teme precum boala, moartea sau vindecarea, dar şi starea angajaţilor din spitale, epuizați, atingând recorduri pentru orele lungi de veghere. „Este un spectacol cu actori foarte buni despre starea sănătăţii în Ungaria. Este un subiect care ne interesează foarte mult şi pe noi pentru că ştim foarte bine că starea sănătăţii, a asigurării medicale este critică şi în România şi în tot peisajul acesta est-european”, a declarat Gábor Tompa, director al Teatrului Maghiar de Stat Cluj.

Tânărul regizor Viktor Bodo este un nume deja cunoscut în Europa şi prin montările sale din Germania şi Austria. „Este un spectacol tratat cu multă ironie, mult umor. Viktor Bodo este interesat de aceste probleme sociale, politice ale prezentului, probleme acute pe care le prelucrează în nişte adaptări sau texte pe care le scrie împreună cu trupa cu care lucrează permanent . Vă recomand să vedeţi acest spectacol pentru că vom putea întâlni un regizor, autor foarte original, inedit care deja are un nume în teatrul european.

Spectacolul “Anamnesis” se va juca în această seară de la ora 20.00 în sala mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj. Piesa va fi supratitrată în limbile engleză şi română. În 2013, Teatrul Maghiar de Stat din Cluj pregăteşte, de asemenea, un spectacol cu teme sociale şi politice.

“Va fi o interesantă coproducţie anul viitor în care şi Teatrul Maghia

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump cere Curţii Supreme să amâne legea care ar interzice TikTok-ul în SUA

Mediafax acum 41 minute
Echipa juridică a lui Donald Trump a cerut Curţii Supreme să acorde administraţiei viitoare timpul necesar „pentru a urmări o rezoluţie politică”. Legea ar urma să interzică aplicaţia TikTok în SUA în cazul în care până în luna ianuarie 2025 nu va f

România va cere Comisiei Europene amânarea cu până la 3 ani a închiderii termocentralelor pe lignit şi a carierelor miniere ale Complexului Energetic Oltenia

News.ro acum 2 ore
România va cere Comisiei Europene amânarea închiderii termocentralelor pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi a carierelor miniere care le alimentează cu până la 3 ani faţă de deadline-ul din prezent, prevăzut de planul de restructurar

Horoscop pentru sâmbătă, 28 decembrie 2024. Se recomandă prudență la cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 25 minute
Berbec Finalul acestei saptamani este potrivit activitatilor culturale. Poate si pentru ca este sezonul sărbătorilor de iarna, sarbatori incarcate de sentimentul uniunii cu divinul. Dorința ta de a-ti rafina sufletul va fi la cote înalte si se va

Prăbuşirea avionului Azerbaidjan Airlines în Kazahstan - Reuters - Supravieţuitorii spun că au auzit bubuituri înainte ca avionul să se prăbuşească

News.ro acum 2 ore
Doi pasageri şi un membru al echipajului avionului Azerbaidjan Airlines care s-a prăbuşit în Kazahstan au declarat pentru Reuters că au auzit cel puţin o bubuitură puternică în timp ce avionul se apropia de destinaţia sa iniţială, Groznîi, în sudul

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Cât vom plăti în plus pentru un plin

Botosani News acum 50 minute
Benzina și motorina se scumpesc de la 1 ianuarie. Prețul benzinei se va majora cu 17 bani pe litru, iar al motorinei cu 16 bani. Scumpirile vin după ce acciza la carburanţi a crescut cu puțin peste 6%. Primele scumpiri din 2025 vor fi resimțite chia

Crin Antonescu, recunoaște că l-a propus Kelemen Hunor: Voi câștiga alegerile prezidențiale

NapocaNews acum 9 ore
Are experienta la poker. Legea anti-legionara l-a propulsat. Candidatul comun al PSD, PNL și UDMR la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat că are calitățile necesare pentru a fi președinte și că va fi un lider necesar și potrivit Român

Momentul în care jandarmii îl dezarmează pe un bărbat agresiv, care amenința trecătorii cu un cuțit pe stradă, în Râmnicu Vâlcea VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat agresiv, care îi ameninţa pe trecători cu un cuţit şi cu o şurubelniţă, a fost dezarmat, înainte de produce o tragedie, de jandarmii vâlceni vineri, 27 decembrie. Individul a fost dus la spital, pentru a fi evaluat din punct de vedere medi

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 11 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 6 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

1°/8°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-5°
sâm.

-5°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-1°
sâm.

-1°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°