Au strâns gunoaiele dar şi resturile menajere! Toate acestea în cadrul unui proiect implementat de Asociaţia tinerilor ProNatura pentru conştientizarea cetăţenilor de a păstra curăţenia în mediul înconjurător. În acest proiect au fost implicate mai multe şcoli din Ţara Făgăraşului şi de la Predeal iar la sfârşitul săptămânii trecute s-au întâlnit pentru a trage concluziile tuturor acţiunilor.
Copiii de la şcolile generale din Drăguş, Viştea de Jos, Sâmbăta de Sus, Râşnov şi Predeal au protejat natura aşa cum au ştiut ei mai bine. Au strâns gunoaiele şi au făcut curăţenie în urma celor care nu conştientizează că mediul înconjurător trebuie păstrat curat. Totul în cadrul proiectului „Natura, casa şi familia mea“ care a fost implementat de Asociaţia ProNatura în anul 2010 cu finanţare asigurată de Administraţia Fondurilor pentru mediu. Acest proiect a ajuns în faza de finalitate.
Copiii au răspuns foarte bucuroşi acestui proiect şi s-au implicat cu dăruire pentru un mediu mai curat. Aceştia, nu numai că au făcut curat dar au şi înştiinţat comunitatea despre importanţa naturii.
În urma acestor activităţi în care au fost implicaţi copiii din şcolile generale s-a reuşit conştientizarea populaţiei de a întreţine mediul înconjurător mai curat.
(L.S.)
Au strâns gunoaiele dar şi resturile menajere! Toate acestea în cadrul unui proiect implementat de Asociaţia tinerilor ProNatura pentru conştientizarea cetăţenilor de a păstra curăţenia în mediul înconjurător. În acest proiect au fost implicate mai multe şcoli din Ţara Făgăraşului şi de la Predeal iar la sfârşitul săptămânii trecute s-au întâlnit pentru a trage concluziile tuturor acţiunilor.
Copiii de la şcolile generale din Drăguş, Viştea de Jos, Sâmbăta de Sus, Râşnov şi Predeal au protejat natura aşa cum au ştiut ei mai bine. Au strâns gunoaiele şi au făcut curăţenie în urma