Îşi consideră viaţa interesantă. “O poţi povesti cum vrei, poate fi tragică, poate fi spectaculoasă… Dar nu aş schimba nimic din ce am trăit, nici din război, nici din comunism, nici din fugă, nici din bărbaţii pe care i-am iubit… deşi unii dintre ei meritau palme câteodată… A fost şi greu când nu ştiam ce voi mânca a doua zi la Paris şi puteam să mor sub Sena… Dar am avut principii, să nu fac ceea ce o poetă nu poate să facă, de exemplu, muncă fizică. Aveam prejudecata românească a muncii fizice. Sunt poetă, pot să mor ca o poetă…”, spunea sărbătorita noastră într-un interviu. Scriitoare remarcabilă, fiinţă plină de umor, Aurora Cornu îşi sărbătoreşte joi ziua de naştere. Jurnalul Naţional îi urează “La mulţi ani!”.
“Noi toţi, scriitorii, facem pământul pe care vor creşte câteva ciuperci”
“Sunt la New York, unde scriu pentru că am mai puţini prieteni aici, au murit foarte mulţi. Nu fac decât să scriu, să citesc, să fac gimnastică. Am veşti de mănăstirea mea, de la Cornu, care are 22 de călugăriţe acum şi două lacuri”, îşi începe poeta “confesiunea”.
Provocând-o să-şi amintească despre cum s-a produs apropierea de poezie... “Când avem vreo 9 ani, eram la Cornu, am citit poeziile unui domn pe care îl chema Niculescu, de care nu a auzit nimeni în afară de mine, poeziile se numeau «Lacrimi de mărgăritar». Am citit, am văzut că rimează şi mi-a plăcut aşa de mult, încât am zis că asta e meseria mea. Aşa că, şi un poet necunoscut poate să aibă o mare influenţă în viaţa unui alt poet şi sunt foarte fericită că pot să-l citesc pe domnul Niculescu. Nu ştiu cine a fost, nu ştiu ce a fost, probabil că e mort de mult, dar el m-a adus la poezie.”
I-ar plăcea ca noua sa carte, care se va numi, probabil, “Bilocaţie”, o carte ocultă, după un film pe care l-a făcut la Londra, cu acelaşi nume, “Bilocation”, să ajungă la oameni şi să fie interesantă. Măr
