Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Istoria Braşovului şi a Râşnovului văzută prin ochii copiilor

Publicat in Brasovul Tau, luni 3 decembrie 2012 ·

Luni, începând cu orele 10:00, a avut loc în cadrul Şcolii Gimnaziale Nr. 8 Braşov activitatea cu caracter istoric “Legendele Ţării Bârsei “.

Activitatea face parte din Proiectul Educaţional “ Istoria Braşovului şi a Râşnovului văzută prin ochii copiilor“, proiect coordonat de doamna învăţătoare Camelia Tarbă, având ca şi consultant de specialitate pe domnul istoric Nicolae Pepene şi ca partener Asociaţia Copiii Premium.

Invitat special al activităţii a fost d-l istoric Nicolae Pepene care, cu măiestrie, le-a prezentat elevilor o parte din Legendele istorice ale Ţării Bârsei. Împreună cu elevii au identificat şi localizat monumentele istorice ce stau de strajă oraşelor Braşov şi Râşnov, urmând ca în semestrul al II – lea elevii însoţiti de domnul istoric să desfăşoare vizite la obiectivele istorice despre care s-a discutat în activitatea desfăşurată.

Scopul activităţii dar şi al proiectului educaţional menţionat mai sus este educarea dragostei faţă de istorie, dezvoltarea sentimentului patriotic şi conştientizarea importanţei istoriei în buna dezvoltare şi instruire a elevilor.

La activitate a participat un numar de 178 de elevi din ciclul primar ( clasele a III – a A, B, C, a IV – a B, C, D îndrumaţi de d-nele înv. Mihaela Gava, Aurica Olariu, Camelia Tarbă, Maria Adelean, Gabriela Moldovean, Maria Kristof) şi ciclul gimnazial (clasa a VI – a A sub îndrumarea d-soarei prof. Ludmila Breban).

Deschiderea activităţii a fost făcută de către d-na prof. Aneta Iftinchi, director al Şcolii Gimnaziale Nr. 8 Braşov iar pe parcursul activităţii a fost salutată prezenţa d-nei prof. Tunde Zsigmond, director adj. la aceeaşi şcoală.

O contribuţie deosebită a avut-o Asociaţia Copiii Premium, prin confecţionarea materialelor necesare desfăşurării activităţii.

Luni, începând cu orele 10:00, a avut loc în cadrul Şcolii Gimnaziale Nr. 8 Braşov

Articolul in Brasovul Tau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marea Britanie va livra 100.000 de drone Ucrainei până în aprilie 2026. Suma uriașă pe care o va cheltui pentru instruirea trupelor ucrainene

Adevarul acum 30 minute
Marea Britanie s-a angajat, miercuri, să furnizeze 100.000 de drone Ucrainei, până la sfârşitul actualului exerciţiu financiar, în aprilie 2026, marcând o creştere de zece ori, după ce a declarat că vehiculele aeriene fără pilot au transformat modul

Alarmă globală după ce China restricţionează exporturile de minerale critice. Sunt ameninţate industria auto şi producţia din întreaga lume

Adevarul acum 48 minute
Îngrijorarea privind dominaţia Chinei asupra mineralelor critice a crescut marţi, după ce producătorii auto globali s-au alăturat omologilor americani pentru a avertiza că restricţiile Beijingului asupra exporturilor de aliaje, amestecuri şi magneţi

HOROSCOP 4 iunie 2025. Două zodii trebuie să fie atente la cheltuieli

Mediafax acum 9 ore
Horoscop 4 iunie – Gemeni Este o zi excelentă pentru activități care îți sporesc stima de sine și te fac fericit. Profesioniștii pot întâmpina dificultăți financiare din cauza cheltuielilor anterioare. Menține-ți calmul și evită cuvintele dure care

Trump va participa la summitul NATO de la Haga, ca să pună presiune pe aliați pentru creșterea cheltuielilor militare

Adevarul acum o ora
Preşedintele american Donald Trump va participa la summitul NATO de la Haga, din Olanda, care ar urma să aibă loc în perioada 24-25 iunie, a anunțat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt.

Elon Musk, atac la adresa lui Trump după plecarea de la Casa Albă: „Un proiect de lege revoltător, o abominație dezgustătoare”

HotNews acum 10 ore
Elon Musk a criticat vehement, marţi, proiectul de lege privind reducerile de taxe şi cheltuieli susţinut de preşedintele Donald Trump, numindu-l ”o abominaţie dezgustătoare”, care va exploda deficitul bugetar federal, transmite CNBC, citată de News

George Simion anunţă că miercuri deputatul S.O.S. România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR: Va avea susţinerea mea la viitorul congres pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului

News.ro acum 40 minute
Preşedintele AUR, George Simion, anunţă, marţi seară, că, ”pe zi ce trece”, mai mulţi profesionişti se alătură partidului. El afirmă că, în cursul zilei de miercuri, deputatul S.O.S România Andrei Guşă se va alătura echipei AUR. ”Doamna avocat Silvi

„Butonul roşu”, lansat oficial: Problemele din şcoli pot fi raportate anonim

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În Monitorul Oficial nr. 516 din 3 iunie 2025 a fost publicat Ordinul Ministrului Educaţiei şi Cercetării nr. 4200 din 28 mai 2025, pentru aprobarea „Procedurii privind mecanismul de Semnalare anonimă a faptelor de violenţă şi a suspiciunilor privin

Oficial Ianis Zicu, noul antrenor de la Farul Constanța

Ziua Constanta acum 13 ore
Începând de astăzi, 3 iunie 2025, Ianis Zicu este antrenorul principal al echipei Farul Constanța. Noul tehnician al "marinarilor" este născut la Constanța, în anul 1983, și a început fotbalul la Centrul de Copii și Juniori al Farului. Ianis Zicu a

Nouă candidaţi la preşedinţia USR / Dominic Fritz şi Violeta Alexandru, printre cei înscrişi

G4Media acum 13 ore
Nouă candidaţi s-au înscris în cursa pentru preşedinţia USR, printre aceştia numărându-se liderul interimar al partidului, Dominic Fritz, şi senatoarea Violeta Alexandru, transmite Agerpres. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul

Marius Tucă Show începe miercuri, 4 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

20°
mie.

19°/31°
joi

19°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

17°/28°
Iasi
acum

18°
mie.

18°/27°
joi

17°/30°
vin.

17°/29°
sâm.

17°/28°
Constanta
acum

18°
mie.

18°/27°
joi

19°/22°
vin.

18°/21°
sâm.

18°/22°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

16°/30°
joi

17°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
Timisoara
acum

16°
mie.

16°/31°
joi

18°/32°
vin.

18°/32°
sâm.

18°/32°