EVENIMENT Patru zile îi sunt dedicate în Capitală marelui cineast, de astăzi până vineri, în prezenţa surorii sale, Marina Tarkovskaia, şi a altor personalităţi care s-au aflat în preajma lui.
Un eveniment cultural de excepţie încheie această toamnă: Zilele Tarkovski la Bucureşti. Nu este vorba de un simplu festival, ci de o manifestare complexă, cuprinzând un simpozion internaţional, vernisarea unei expoziţii şi proiecţii de filme, toate dedicate uneia dintre cele mai importante personalităţi ale secolului XX, nu numai artistice, cineastul rus Andrei Tarkovski (1932-1986).
Evenimentul, care se va desfăşura la Muzeul Ţăranului Român (MŢR) şi Cinemateca Eforie, marchează împlinirea, în acest an, a 80 de ani de la naşterea regizorului (pe 4 aprilie) şi este intitulat „Tarkovski în 2012“.
O manifestare similară a avut loc în 2006 la Bucureşti, la data aceea împlinindu-se 20 de ani de la prematurul deces al cineastului, în 1986, la Paris (în urma unui cancer la plămâni).
La fel, şi acum evenimentul dedicat lui Tarkovski este onorat de prezenţa surorii sale, scriitoarea Marina Tarkovskaia (totodată, principalul legatar al moştenirii tarkovskiene), precum şi a soţului acesteia, regizorul Aleksandr Gordon (coleg şi prieten cu cineastul, autor al unui volum memorialistic despre acesta).
Manifestarea se încadrează într-una mai amplă, Zilele Culturii Ruse în România, care au mai inclus prezenţa Rusiei la Târgul de Carte Gaudeamus şi Zilele Filmului Rus, desfăşurate la Cinema Studio săptămâna trecută.
Pe platou la „Sacrificiul“, în insula Gotland
Un alt oaspete important este Layla Alexander-Garett, artist fotograf britanic. Destinul a făcut ca aceasta să fie traducătoarea personală a lui Tarkovski pe platoul de filmare pentru „Sacrificiul“, turnat pe insula suedeză Gotland în 1986 (acolo unde s-a retras, în ultimele decenii de viaţă, u