Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regimul Bashar al-Assad acuză Statele Unite că susţin reţeaua teroristă Al-Qaida

Publicat in Mediafax, luni 3 decembrie 2012 ·

Siria a reiterat că nu va utiliza niciodată arme chimice împotriva poporului său, acuzând Statele Unite că susţin reţeaua teroristă Al-Qaida, conform Ministerului de Externe de la Damasc.

"Siria reafirmă că nu va utiliza niciodată astfel de arme, chiar dacă le deţine, împotriva poporului său, oricare ar fi circumstanţele", a precizat diplomaţia siriană.

"Siria şi poporul sirian luptă împotriva reţelei teroriste Al-Qaida, care este susţinută de ţări bine-cunoscute, în primul rând de Statele Unite", adaugă Ministerul sirian de Externe.

Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, a lansat luni, la Praga, un "avertisment dur" adresat regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad cu privire la o eventuală utilizare a armelor chimice împotriva poporului său. "Există o linie roşie pentru Statele Unite", a declarat Clinton. "Încă o dată, lansăm un avertisment foarte dur regimului al-Assad, comportamentul său este condamnabil. Acţiunile sale faţă de propriul popor sunt tragice".

Regimul Bashar Al-Assad s-ar pregăti pentru eventualitatea utilizării arsenalului chimic împotriva insurgenţilor, iar Iranul continuă să trimită armament în Siria pe cale aeriană, graţie cooperării cu Irakul, afirmă oficiali americani citaţi de New York Times.

Eforturile Statelor Unite de blocare a traficului de armament spre Siria par să fi eşuat, în contextul refuzului Irakului de a verifica avioanele care traversează spaţiul său aerian, afirmă oficiali americani.

Transporturile de armament continuă să ajungă în Siria, principala rută fiind spaţiul aerian irakian. Astfel, Iranul, principalul aliat al regimului Bashar Al-Assad, reuşeşte să trimită în Siria, pe cale aeriană, rachete, obuze antitanc, grenade şi obuze de mortieră.

În plus, surse din cadrul serviciilor de informaţii occidentale afirmă că există semnale privind noi activităţi la depozitele

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 16 minute
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 2 ore
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

AEP reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale: competitorii trebuie să respecte prevederile legale şi să nu continue propaganda electorală

News.ro acum 54 minute
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) reaminteşte că sâmbătă, la ora 7.00, se încheie campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, iar competitorii electorali trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue propaganda el

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 48 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°