„Contează pe mine! Contez pe votul tău! Prin această candidatură mă pun în slujba cetăţenilor şi a administraţiilor locale. Candidez pentru că vreau mai mult pentru localităţile din colegiu, vreau mai mult pentru Maramureşul voievodal. Am forţa necesară pentru a câştiga acest mandat, iar victoria va fi a comunităţilor”, a declarat Gheorghe Şimon, candidat USL pentru funcţia de deputat în Colegiul uninominal nr. 5.
În prima parte a campaniei electorale, Gheorghe Şimon, candidat USL pentru funcţia de deputat în Colegiul uninominal nr. 5, a fost prezent în mijlocul alegătorilor, pentru a discuta despre ceea ce aşteaptă oamenii de la viitorii parlamentari. Şimon a fost prezent în târguri, pieţe, a participat la acţiuni populare, s-a întâlnit cu pensionarii, cu tinerii şi adulţii, a discutat cu agenţii economici, cu dascălii, dar şi cu oamenii simpli. „Oamenii din Maramureşul voievodal sunt oameni harnici, cu credinţă şi suflet curat.
În ciuda greutăţilor care i-au încercat de-a lungul vremii, maramureşeanul a rămas omul mândru şi drept, care ştie să ţină capul sus, dar şi să critice atunci când e nevoie. Prin forţa şi hărnicia oamenilor, Maramureşul voievodal şi-a păstrat personalitatea. Maramureşul voievodal a rămas şi va rămâne o zonă specială, încărcată de istorie, cultură şi tradiţii, pentru care ne invidiază mulţi străini, dar şi români. Pentru specificul acestei zone, pentru felul în care oamenii au ştiut să păstreze tradiţiile, nu se poate să existe sărbători de iarnă fără să vedem la televizor imagini din Maramureşul voievodal. Am discutat în aceste zile cu mulţi oameni din această zonă, care pentru mine înseamnă acasă. Forţa lor şi dorinţa de mai bine mă obligă, în calitate de deputat, să promovez un program legislativ special pentru această zonă, în care există mult entuziasm şi multe aşteptări”, a declarat Gheorghe Şimon.
Can