România încă n-a renunţat la exporturile de materii prime brute sau semiprelucrate, în schimb importă produse finite cu valoare adăugată tot mai mare, arată un studiu al Consiliului Fiscal.
România dispune de suficiente capacităţi de procesare industrială, dar materia primă brută, în stare neprelucrată sau procesată sumar, pleacă la export; de cealaltă parte, importurile noastre sunt tot mai sofisticate şi ocupă, practic, piaţa produselor locale.
Aceasta este principala concluzie a unui studiu mai amplu prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe organizate de revista „Finanţiştii“, de către Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal şi economist-şef al Raiffeisen Bank România.
Străinii ne vând sare şi gunoaie alimentare
„România pare să nu aibă nicio strategie, câtă vreme exportă buşteni şi importă hârtie. Suntem, de asemenea, exportatori de grâu şi importatori de biscuiţi. Mai mult, importăm sare şi nu în ultimul rând reziduuri alimentare“, a arătat Ionuţ Dumitru.
Iar ca să producem 1.000 de euro PIB „cheltuim de 2,7 ori mai multă energie decât media statelor europene. Cum să devii competitiv?“
„La cereale suntem exportatori, dar trebuie spus că o ţară ca România importă sare. La produsele farmaceutice generăm un deficit de 1,2% din PIB. La produse alimentare importăm zahăr şi reziduuri alimentare. Imaginaţi-vă ce înseamnă că România importă asemenea reziduuri“, a adăugat economistul.
Dependenţi de climă
De ce importăm produse alimentare, cu toate că suntem a cincea ţară ca suprafaţă arabilă în Europa? „Avem o dependenţă foarte mare de climă. Faţă de anii ’90, nu am progresat mai deloc ca producţie agricolă“, a mai spus şeful Consiliului Fiscal.
De asemenea, 30% din exploataţiile agricole au sub 5 hectare, a mai adăugat acesta. „Exportăm grâu şi importăm biscuiţi. Cam ăştia suntem!