Sandra spune că are prieteni puţini, dar buni şi regretă că nu a avut în copilărie suficient timp pentru a-şi forma un cerc mai mare de apropiaţi

Ea susţine că hotărârea de a se retrage va fi 100% a ei, fără a se lăsa influenţată de cineva

Campioană olimpică la sărituri în acest an la Londra, Sandra Izbaşa s-a reîntors în sală pentru a-şi onora invitaţiile la concursurile demonstrative primite pentru final la an. În urmă cu câteva zile a participat la două spectacole de gimnastică în Franţa, a ajuns la timp pentru a prinde şi Gala ProSport şi de azi şi-a reluat antrenamentele pentru următoarele spectacole. Sandra a acceptat provocarea ProSport de a vorbi despre anul care se încheie, noi provocări, decizii, regrete şi viitorul ei.

Sandra, un aur olimpic în 2012 e suficient? Ţi-ai fi dorit mai mult de la acest an?

Sincer, anul acesta mi-am îndeplinit aproape toate obiectivele pe care mi le-am propus. Să nu uităm de aurul de la Beijing, am două medalii de aur şi mă bucur din suflet pentru ele, căci cariera mea de gimnastă s-a încununat cu un succes enorm. Nu mă aşteptam, sincer, după o accidentare atât de gravă, să revin, să fac performanţă şi să câştig încă o medalie olimpică.

2012 bănuiesc că este un an perfect…

Bine, întotdeauna se poate şi mai bine.

Ce era mai bine în 2012?

Solul, care pentru mine este de suflet. Mi-aş fi dorit să câştig o medalie şi la el, dar mă bucur de toate succesele pe care le-am avut, atât la Europene, cât şi la Jocurile Olimpice.

După atâtea luni de la Jocurile Olimpice, mai roade ca un şurub în creier ratarea de la sol?

Nu! Este normal să-mi aduc aminte de momentul respectiv, pentru că Olimpiada este din patru în patru ani şi munceşti atât de mult pentru câteva clipe... Este urât să-ţi iroseşti exact minutul ăla pe care îl ai şi mun