Regele Juan Carlos al Spaniei a fost externat dintr-un spital din Madrid, la nouă zile după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la şoldul stâng.
Monarhul spaniol, în vârstă de 74 de ani, a glumit duminică dimineaţă, cu jurnaliştii, în timp ce părăsea spitalul şi a promis că va avea o activitate mai lejeră, pe durata perioadei de recuperare, anunţă AP.
Un comunicat al spitalului transmite că "regele a trecut într-un mod satisfăcător, de prima etapă de reabilitare"
În aprilie, şeful statului iberic, s-a accidentat în timpul unei controversate partide de vânătoare de elefanţi, din statul Botswana. El a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce şi-a fracturat şoldul drept.
În ultimii doi ani, suveranul spaniol a avut câteva probleme de sănătate. El a suferit o operaţie la genunchi şi o intervenţie pentru îndepărtarea unei tumori benigne, la unul dintre plămâni.