Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Portul Constanţa nu se vinde!

Publicat in Gazeta de Navodari, luni 3 decembrie 2012 ·

Conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime a ţinut morţiş să lămurească o dată pentru totdeauna care este situaţia portului Constanţa, privind vânzarea acestuia. Problemele din portul Constanţa nu se opresc aici. La începutul lunii august, conducerea CNAPMC a operat o schimbare radicală în organizarea serviciilor de siguranţă a navigaţiei. S-a decis ca pilotajul şi remorcajul navelor să fie asigurate pe bază de contract de prestări de servicii, document încheiat între administraţia portuară şi operatori. Acesta a fost adus la cunoştinţă tuturor agenţilor economici, dar se pare că nu toţi au primit vestea cu entuziasm. Reprezentanţii Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa au şi motive de bucurie. Aceştia au semnat contractul pentru asistenţa tehnică de supraveghere a execuţiei lucrărilor pentru proiectul“ Dezvoltarea capacităţii feroviare în sectorul fluvio-maritim al portului Constanţa”. Valoarea proiectului este de aproximativ 800 000 lei fără TVA, iar durata de execuţie este de 44 luni. Conducerea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime a ţinut morţiş să lămurească o dată pentru totdeauna care este situaţia portului Constanţa, privind vânzarea acestuia. Problemele din portul Constanţa nu se opresc aici. La începutul lunii august, conducerea CNAPMC a operat o schimbare radicală în organizarea serviciilor de siguranţă a navigaţiei. S-a decis ca pilotajul şi remorcajul navelor să fie asigurate pe bază de contract de prestări de servicii, document încheiat între administraţia portuară şi operatori. Acesta a fost adus la cunoştinţă tuturor agenţilor economici, dar se pare că nu toţi au primit vestea cu entuziasm. Reprezentanţii Companiei Naţionale „Administraţia Porturilor Maritime” SA Constanţa au şi motive de bucurie. Aceştia au semnat contractul pentru asistenţa tehnică de supraveghere a execuţiei lucr

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Adrian Câciu: 2,7 miliarde de euro în modernizarea spitalelor până în 2031

Mediafax acum o ora
Ghidul Solicitantului pentru Programul Naţional de Investiţii în Infrastructura Unităţilor Spitaliceşti a fost lansat în dezbatere publică. Adrian Câciu, ministrul MIPE, anunţă că investiţiile ajung la 2,7 miliarde de euro şi se vor aloca infrastruc

Prima reacţie a SUA după ameninţările nucleare lansate de Putin: „Este total iresponsabil”

Mediafax acum 32 minute
Antony Blinken a calificat drept iresponsabil şi inoportun avertismentul lui Putin la adresa Occidentului cu privire la utilizarea armelor nucleare, scrie Reuters. „Este total iresponsabil, a declarat Blinken în cadrul unui interviu acordat MSNBC. „

Peşti morţi pe luciul râului Bicaz. Autoritățile din Neamţ au transmis un mesaj RO-ALERT populației

HotNews acum 3 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ a anunţat că a transmis, joi, un mesaj RO-ALERT în trei comune din vestul judeţului, după ce pe luciul râului Bicaz au apărut mai mulţi peşti morţi. „În jurul orei 13.00, pompierii au fost înştiin

Extrema dreaptă din Parlamentul European l-a propus pe Elon Musk pentru Premiul Saharov al Drepturilor Omului

Ziare.com acum o ora
Extrema dreaptă europeană, al cărei grup parlamentar este condus de francezul Jordan Bardella, propune să i se acorde Premiul Saharov al Drepturilor Omului miliardarului Elon Musk pentru contribuţia sa la ”libertatea de exprimare”, relatează AFP. To

Sondaj Curs! Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, cele mai mari șanse să ajungă în turul al doilea de scrutin de la alegerile prezidențiale (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Un sondaj CURS ce vizează alegerile prezidențiale și parlamentare a fost făcut public astăzi. Potrivit acestuia Nicolae Ciucă are șanse să intre în al doilea tur al alegerilor prezidențiale împreună cu Marcel Ciolacu. Mai exact la primul tur de scru

Sala Luceafărul din Bucureşti, închisă după un control ANPC. Nereguli găsite

HotNews acum 26 minute
Sala Luceafărul din Bucureşti a fost închisă temporar de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) după ce au fost găsite mai multe nereguli, printre care frigidere şi chiuvete murdare, tavan cu infiltraţii în grupul san

Elena Lasconi a rămas fără manager de campanie cu două luni înainte de alegerile prezidențiale, după ce Lucian Stanciu Viziteu și-a dat demisia

Libertatea acum o ora
Lucian Stanciu Viziteu, care este și primarul municipiului Bacău, nu mai este manager de campanie al USR, relatează HotNews.ro.

INSP Zeci de persoane infectate cu virusul West Nile în România. Nouă persoane au decedat

Ziua Constanta acum 3 ore
De la începutul perioadei de supraveghere a infecţiei cu virusul West Nile - 3 iunie - până joi, au fost înregistrate 73 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, dintre care 65 confirmate şi opt probabile, comnform datelor furnizate de Institutul

Este pregătită România pentru intrarea în Schengen cu frontierele terestre? „Aderarea poate aduce un plus de securitate”

Ziare.com acum 5 ore
Mihai-Cătălin Necula, chestor principal de Poliție și secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a vorbit despre stadiul pregătirilor pentru ca România să fie admisă complet în Spațiul Schengen, inclusiv pe cale terestră. Necula a spus că Ro

Primar bătut de amantă cu fierul de călcat. Ce a făcut bărbatul după ce instanța i-a oferit ordin de protecție

Ziare.com acum 2 ore
Un primar din județul Vaslui a cerut și a obținut protecția autorităților după ce ar fi fost bătut cu fierul de călcat de către amanta sa, cu care are și un copil mic. În sesizarea adresată instanței, bărbatul a spus că bătaia primită cu fierul de c

Vremea

București
acum

24°
joi

18°/29°
vin.

20°/32°
sâm.

18°/31°
dum.

17°/27°
Iasi
acum

22°
joi

16°/26°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

20°
joi

19°/23°
vin.

19°/23°
sâm.

20°/22°
dum.

17°/22°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

13°/26°
vin.

16°/29°
sâm.

16°/29°
dum.

9°/17°
Timisoara
acum

23°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°
sâm.

17°/28°
dum.

13°/17°